IMPRESIONANT. 500.000 de oameni, în stradă la Barcelona, sub sloganul „Nu mi-e teamă!”

manifestatie anti-terorism barcelona
Sursa foto: Captură video

O manifestaţie de amploare împotriva terorismului are loc sâmbătă seara, în Barcelona, al doilea cel mai mare oraș al Spaniei.

Circa 500.000 de oameni au ieşit în stradă ca să arate lumii întregi că nu cedează în faţa terorii și a terorismului. De asemenea, manifestanții își exprimă astfel solidaritatea cu familiile victimelor atentatului terorist în care au murit 15 oameni.

Alături de manifestanți au fost și regele Spaniei şi toţi membrii guvernului, dar și cei care au sărit primii în ajutorul răniţilor din atacul terorist care a avut loc în data de 17 august.

Manifestaţia s-a desfășurat sub numele ”Nu mi-e teamă”  și a fost condusă de regele Felipe al VI-lea. Regele a devenit, astfel, primul suveran spaniol care participă la o manifestaţie de la restabilirea monarhiei, în 1975.

Citește și: Descoperirea făcută de un român va revoluţiona tratamentul pentru cancer. Testul lui poate detecta cancerul înainte să apară simptomele

Alături de el se afla şeful Guvernului conservator Mariano Rajoy şi personalităţi politice, miniştri, preşedinţi de regiuni, şefi ai partidelor veniţi de la Madrid şi din alte regiuni ale ţării.

Manifestanții au transmis trei mesaje importante: recunoştinţă faţă de echipele care au intervenit în momentul atacurilor teroriste, sprijin pentru familiile victimelor şi condamnarea terorismului.

La manifestație au participat mulţi dintre cei care au acordat un prim ajutor celor răniţi pe 17 august – medici, asistenţi medicali, poliţişti, jandarmi, pompieri, taximetrişti sau pietoni care au sărit atunci în ajutorul răniţilor.

Manifestaţii similare au loc  şi alte oraşe de pe teritoriul Spaniei.

Citește și: „Mor de foame, am fost aruncat ca o măsea stricată!”. Doroftei, alungat din orașul natal, deși are o stradă și un stadion care îi poartă numele

Reamintim că 15 persoane au fost ucise de terorişti pe 17 august, în două atentate separate. În primă fază, un tânăr a spulberat cu o dubă pietonii de pe La Rambla, omorând 13 persoane. A fugit apoi şi a ucis un alt om, căruia i-a furat maşina.

Câteva ore mai târziu, alţi cinci terorişti au ucis cu maşina o femeie într-un orăşel de lângă Barcelona, înainte de a fi împuşcaţi mortal de poliţişti.

Citește și: Cristian Pomohaci, imagini controversate pe Facebook! Cum se fotografiază după ce a fost exclus din preoţie

Suspecţii arestaţi de forţele de ordine au spus că celula teroristă plănuia mai multe atentate în diverse locuri din Barcelona, printre care şi catedrala Sagrada Familia.

ruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul din Barcelona şi a anunţat că va mai comite astfel de atentate în Spania.

Facebook Comments