Există două intervale de timp în care creierul nostru funcţionează cel mai bine e timpul zilei, fără să-l bicium cu cafele, spune cunoscutul prof. dr. Vlad Ciurea.
„Mă gândesc ce am eu de făcut și să mă contraactivez pentru elementele esențiale cu cele două perioade de activitate cerebrală, între 10-12 și 16-18 şi atunci mă concentrez pe acestea.
Aici, între aceste ore, funcționăm cel mai bine, este dovedit cerebral.
Fără biciuire, fără multitudini de cafele, merge creierul perfect.
Iar la prânz, dacă se poate să mâncăm ceva foarte, foarte ușor, nu trebuie să fie copios ca să te poți concentra mai departe la ceea ce ai de făcut”, a spus prof. univ. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.
Facebook Comments