Încă un șofer de TIR român și-a pierdut viața în mod neașteptat într-o parcare din Italia. Acesta a făcut un popas într-o parcare pentru a merge la toaletă.
Adi Ungur, de 43 de ani, s-a prăbușit la pământ și a cedat după ce a suferit un infarct, medicilor fiindu-le imposibil să-l mai salveze, potrivit Antena3.
Bărbatul era din Dej și avea un copil care abia îl aștepta să se întoarcă acasă.
„Dragă prieten, îmi pare atât de rău ca nu am putut duce aceasta cursa împreuna până la sfârșit! Să îţi dea Dumnezeu drum bun în continuare până în Rai, acolo unde El te-a chemat”, a scris un coleg al bărbatului pe Facebook.
Citește și: Încă un șofer român de TIR și-a găsit sfârșitul în străinătate! A fost găsit mort în cabină, în Italia
Acesta este al doilea șofer de TIR român care a murit în acest an în parcare în Italia. Reamintim că la finalul lunii ianuarie, un alt șofer român a fost găsit mort în camionul său. Acesta era parcat la Barbariga, provincia Brescia, în Lombardia.
Potrivit sursei citate, șoferul camionului a dus încărcătura la destinație și cum ajunsese la orele de conducere maxime permise de lege, se oprise să doarmă.
Alarma a fost declanșată vineri, 26 ianuarie 2018, când angajatorul său, fără să-l vadă întorcându-se, a sunat la firma din Barbariga unde șoferul de camion ajunsese cu o seară înainte.