Scene dramatice au avut loc, marţi seară, în Italia, în localitatea Mellilli din provincia Siracusa.
Sătulă de neînţelegerile dintre tatăl și mama sa, o fetiță de numai 14 ani a decis să recurgă la un gest extrem.
În încercarea de a-şi lua viaţa, fata s-a aruncat pur și simplu de la etajul 2 al casei în care locuia, scrie presa italiană, citată de Observator.tv.
Medicii sosiţi la fața locului au reușit să o stabilizeze pe adolescentă, care, ulterior, a fost transportată la spital și internată la terapie intensivă.
Copila a suferit câteva fracturi care nu-i pun viața în pericol, relatează Siracusa News.
Carabinierii au deschis o anchetă pentru a determina dacă există și alte motive pentru care tânăra româncă s-a aruncat de la etaj.
Între timp, autoritățile penttru protecția minorilor au deschis o anchetă separată în acest caz, potrivit Observator.tv..

















































