Unul dintre principalii parteneri ai României de pe continentul european intenționează să introducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii!
Cu toate că Franţa a suspendat serviciul militar obligatoriu în urmă cu aproape 20 de ani, un grup de lucru creat de preşedintele Macron propune un serviciu naţional de o lună pentru toţi tinerii francezi începând de la 16 ani, informează Radio Canada, citând săptămânalul Journal du Dimanche (JDD).
Citește și: ULTIMA ORĂ! Rasturnare de situație în cazul fetelor lovite de tren! Ce s-a întâmplat cu ele este CUMPLIT!
O parte din această perioadă obligatorie ar putea fi efectuată în condiţii de internat şi ar urma să includă activităţi sportive, dar şi transmiterea valorilor civice şi republicane, potrivit Agrepres. De asemenea, tinerii francezi vor fi învăţați noţiuni elementare de acordare a primului ajutor, dar se va pune accentul și pe formarea reflexelor în caz de situaţii de criză.
Chiar dacă o astfel de măsură ar costa statul francez între 2,4 şi 3,1 miliarde de euro, nu puține au fost acele voci care au susținut acest demers!
Propunerea din Franța a stârnit interes și în rândul românilor.
Ar fi binevenit un demers similar și în România?
Ce părere aveți? Ar fi binevenită și în România o măsură de acest gen? Prin care tinerii să fie învățați bazele supraviețiurii, cum să acționeze în caz de calamități (inundații, cutremure, etc), dar și cum să acorde primul ajutor?
Citește și: Veste de ULTIMĂ ORĂ despre Tamara Buciuceanu! A fost anunțat în urmă cu puțin timp
„Eu sunt perfect de acord! Să nu uităm acele imagini de la inundații care circulă pe internet în care localnicii stau cu mâinile în sân așteptând ca armata să facă toată treaba în locul lor…”, este de părere un internaut.
„Eu cred că aceste noțiuni pot fi învătate de tineri si prin alte mijloace, nu este neapărat să facă armata. Nici măcar o lună. Hai să îi lăsăm pe tineri să își construiască singuri viitorul, armata ar trebui să fie optionala. Punct!”, a scris pe Facebook o altă internaută.
Citește și: Veste de ULTIMĂ ORĂ despre Tamara Buciuceanu! A fost anunțat în urmă cu puțin timp
Sunteți de acord cu reintroducerea stagiului militar obligatoriu în România? Oricare ar fi răspunsul dvs la această intrebare, așteptăm argumentele dvs mai jos, la comentarii!




















































