Idei de vacanță 2018. Patru destinații fabuloase din România care merită vizitate

Dacă ai ales să îți petreci vacanța de vară în România și ai nevoie de câteva idei de vacanță în 2018 pentru un concediu reușit, am căutat pentru tine câteva sugestii extrem de interesante. Pentru că țara noastră are peisaje absolut fantastice, am ales acele zone în care, pe lângă atmosfera feerică creată de mediul înconjurător, locuitorii sunt extrem de ospitalieri, mereu cu zâmbetul pe buze!

Idei de vacanță 2018 – 1. Transilvania, tărâm de poveste

Dacă îți propui să îți petreci vacanța în Transilvania, trebuie să știi că este o destinație turistică de excepție, extrem de apreciată atât de români cât și de străinii care ne vizitează. Însă este atât de frumoasă și are atât de multe locații fascinante, încât nu îți vor ajunge doar câteva zile pentru a exploata fiecare colțișor al acestui tărâm de poveste.

Nu rata o vizită la Castelul Corvinilor, Cetatea Alba Carolina din Alba, Castelul Bran, satul Viscri, Salina Turda, Cetatea Sarmisegetusa Regia din Munţii Orăştiei, Grădina botanică Jibou sau la frumosul Castel Karolyi din Carei. De asemenea, dacă tot ai ajuns aici nu rata un popas în orașul Sibiu, Transalpina sau Sighișoara.

Și nu uita să privești mereu spre orizont! Vei putea admira peisaje greu de egalat!

Idei de vacanță 2018 – 2. Maramureș – plai cu flori

Când spui Maramureș spui peisaje încântătoare, localnici primitori – oameni absolut deosebiți-, porți tradiționale, biserici de lemn, meșteșuguri populare. Un loc în care timpul parcă s-a oprit în loc, care ține cu dinții să păstreze nealterate frumoasele tradiți populare românești.

Dacă ajungi aici nu rata o excursie cu Mocănița pe Valea Vaserului, vizitează Cimitirul Vesel, Mănăstirea Bârsana, dar nu uita nici de Memorialul Durerii.

Îndrăznește cu încredere să descoperi frumoase sate tradiționale precum Plopiș, Copalnic Mănăștur sau Șurdești. Aici vei întâlni o altă Românie. Una fabuloasă!

 

Idei de vacanță 2018 – 3. Delta Dunării – tărâmul dintre ape

Delta Dunării este unul dintre puținele locuri în care exploatarea turistică nu a distrus farmecul salbatic si natural al zonei. Când spui Delta Dunării spui pește, așa că nu rata cel puțin o sesiune de pescuit în acest tărâm magic!

Dacă ești turist în această zonă trebuie să vizitezi unul dintre puținele locuri din Europa unde trăiesc cai sălbatici: Padurea Letea. Nu rata frumoasele sate pescărești precum Mila 23 și bucură-te de acest loc în care natura a ales să fie pur și simplu spectaculoasă. O vacanță de ținut minte toată viață!

Idei de vacanță 2018 – 4. Bucovina, un loc mai aproape de divinitate

Când spui Bucovina spui inevitabil hrană pentru suflet. O destinație cu peisaje care îți taie respirația, dar care, prin bisericile și mănăstirile sale îţi încarcă bateriile, îți aduce mai mult liniște în gânduri şi te apropie de divinitate.

Dacă alegi să îți petreci aici câteva zile din vacanță, nu rata Mănăstirea Putna, Mănăstirea Bogdana, Suceviţa sau Dragomirna. Trebuie să ajungi și la biserici pictate de pe lista UNESCO, la Muzeul Satului Bucovinean, dar și la Chilia săpată în stâncă a lui Daniil Sihastrul.

În Bucovina vei descoperi șa tot pasul minunățiile create din artă tradițională, dar și peisaje încântătoare.

România se poate lăuda și cu alte destinații spectaculoase. Te invităm să completezi lista cu destinațiile pe care le consideri fabuloase și care merită vizitate.

Loading...
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.