Senatorul PSD de Satu Mare, Gabriel leș, a declarat că a semnat și va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.
”Am semnat și voi vota moțiunea de cenzură! Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă!
Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti!”, a declarat senatorul Gabriel Leș.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită, luni, în Parlament, Executivul fiind acuzat de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.
Textul moțiunii de cenzură inițiată de PSD și UDMR face apel la respectarea principiilor democratice și critică decizia Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.


















































