Părintele Arsenie Boca: Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă

arsenie boca

Sfântul Ardealului a lăsat credincioșilor numeroase învățături, pe care cu toții ar trebui să le respectăm dacă vrem să aibă parte de bine. Părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. Acesta a lăsat o mulțime de învățături care au fost publicate în diverse cărți destinate creștinilor, scrie altarulathonit.com. În scrierile sale, părintele a vorbit despre durerile oamenilor și despre cauzele acestora.

Vrajba în casă:

Vrajba în casă vine din păcate. Toate își au izvorul în păcate, spunea părintele Arsenie.

1. Neapărat vine vrajba în casă dacă căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea.

Citește și: Cea mai puternică rugăciune pe care o mamă o poate spune pentru copilul său! Citește-o în fiecare zi 

2. Mai vine, apoi, dacă soții trăiesc în căsătorie nelegitimă, sau fără cununie bisericească. Este un prim păcat, pe care toți îl plătesc cu vrajba. De aceea, toți trebuie să intre la cumințenie și să se legiuiască dacă sunt așa.

3. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul și pe sufletul lor și, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul care este cel care făcea acest lucru.

4. Lăcomia de avere a unui părinte când și-a măritat fata sau și-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ține, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârși cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cumințiți-vă părinților cu sfaturile când vă măritați fetele sau vă însurați feciorii.

Citește și: INCREDIBIL. Ce se va întâmpla cu Episcopul de Huși, cu toate că reprezentanţii Patriarhiei l-au recunoscut în imaginile XXX

5. Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinți care își mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă sau divorțată și încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată așa tânără în fața unui vlăjgan, om în toată firea. Această diferență mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Și din cauza aceasta, casa aceea nu ține ci se sparge și în aceste cazuri parinții trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

6. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtășanie și de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindcă dacă nu le păzesc pe acestea, le păzesc pe ale diavolului, și astfel nu pot să aibă liniște.

Citește și: O româncă a ajuns actriță faimoasă în Germania: „Tată, îți mulțumesc că am fugit din România” 

7. Din petrecere fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulțește în corpul omului atunci când mănâncă multă carne și nu postește. Plini de fiere fiind, se umplu de mânie și astfel își sar în cap unii la alții. Așa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei, îi sare în cap celuilalt.

8. Și o ultima pricină este desfrânarea soților. Dar soții cum desfrânează, când sunt legiuiți? Așa bine, căci nu mai țin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului și de sărbători. Nu mai țin nici o rânduială. Și bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

Citește și: Bătaie în plină stradă între două femei, la Brăila – VIDEO ȘOCANT 

Din ce cauze se îmbolnăvește trupul:

1. De otrăvuri din lipsa postului. Carnea este o otravă și se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea.

2. Din naștere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Femeilor fugiți de bărbați ca de foc când sunt amețiți de băutură.

3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită și încep să-i doară spatele, spinarea, șalele, slăbesc nervii, devin iuți și nerăbdători. Toate acestea, pentru ca nu și-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăcește. Asa și trupul care și-a mâncat toată vlaga. (Sursa: http://www.altarulathonit.com/cum-poti-alunga-bolile-vrajba-si-paguba-din-casa/ )

Citește și: Povestea cutremurătoare a unui copil stins de cancer la patru ani: Mami, mă duc în cer și acolo mă joc până vii și tu, da?

Cine a fost parintele Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog şi pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi, apoi, la Mănăstirea Prislop.

Datorită personalităţii sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioşi veneau să-l asculte. Tot din acest motiv însă, a fost hărţuit de Securitate. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal şi din nou închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească, scrie Mediafax.ro.

Arsenie Boca a murit în 28 noiembrie 1989.

La mormântul său de la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini, iar la sărbătorile religioase vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară pentru a se ruga.

Facebook Comments