Laura Codruța Kovesi, în fruntea Parchetului European?! De unde au pornit zvonurile

Sursa foto: digi 24

Sorin Roșca Stănescu a lansat în această săptămână un zvon potrivit căruia Laura Codruța Kovesi ar urma să-și dea demisia din funcția de procuror șef al DNA.

„Kovesi va anunţa în această săptămână că demisionează. Demisia a fost scrisă marți”, a spus Stănescu la RTV.

Totuși, surse din mediul politic citate de B1.ro susțin că, dacă precizările lui SRS nu au niciun fundament, în sensul că nimeni nu a făcut presiuni asupra lui Kovesi pentru a demisiona, o fărâmă de adevăr există.

Kovesi, în fruntea Parchetului European?!

Și asta pentru că, la Bruxelles, tocmai se anunță înființarea Parchetul European, organism despre care s-a mai anunțat, pe surse, că ar putea fi condus de Kovesi. În această săptămână, deputaţii europeni urmează să aprobe intensificarea cooperării judiciare între 20 de state membre ale UE prin această instituție.

Dacă Parchetul European devine realitate și dacă europenii reușesc să o convingă pe Kovesi să accepte funcția de procuror șef, abia atunci s-ar putea pune problema plecării acesteia de la DNA.

Parchetul European, un organ au Uniunii

16 state membre au notificat cele trei instituții cu privire la intenția lor de a lansa o cooperare consolidată pentru instituirea unui parchet european (EPPO). Parchetul European va fi responsabil de investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Parchetul European va fi un organ al Uniunii, dotat cu o structură descentralizată, care va avea ca obiectiv integrarea autorităților naționale de respectare a aplicării legii. Un procuror european va fi șeful Parchetului European și fiecare membru participant va fi reprezentat cu un procuror, explică cei de la Stiri pe surse

În conformitate cu regulamentul, anchetele vor fi efectuate de către procurorii europeni delegați (PED) situați în fiecare stat membru. Parchetul European va fi responsabil cu anchetarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Facebook Comments