Ion Antonescu, în vreme de război: „Ţară de tâlhari. Mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele“

Ion Antonescu

Mareşalul Ion Antonescu, disperat de faptul că se fură din spitale, din ajutoare, chiar şi din hrana cailor, a propus măsuri radicale, inclusiv reintroducerea pedepsei cu moartea.

Istoricul Alesandru Duţu a făcut publice stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri din timpul guvernării lui Ion Antonescu, notează Adevărul.ro  .

Disperat de faptul că se fură şi din donaţii, mareşalul Ion Antonescu a vorbit foarte dur într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la 10 decembrie 1941.

Articolul continuă după recomandări:

Citește și: Cum a mutat Ceaușescu un bloc de 7.000 de tone, în 5 ore și 40 de minute – FOTO

Citește și:  Satul din România care i-a cucerit pe străini. “Am o viaţă mult mai bună decât în Germania” – FOTO

Citește și: Cum au masacrat ungurii 240 de români: au scos un copil din burta mamei cu baioneta, pe viu, au dat foc preotului, au ucis tați în fața fetițelor

„La centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă lucrurile s-au petrecut la fel. În toate locurile unde se colectează sunt găsiţi oameni şi femei care fură din obiectele donate. Toţi fură. Ţară de tâlhari“, spunea Antonescu.

Mareşalul se plângea că miliţienii care trebuiau să asigure garda în spitale furau şi atunci au fost înlocuiţi cu premilitari, însă furturile au crescut.

„De-abia îşi punea un medic paltonul în cuier că imediat venea cineva, băga mână în buzunar şi-i lua mănuşile. S-au furat ceasornice de prin sertare şi multe alte obiecte. Este ceva nemaipomenit.

Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta. De multe ori mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele. Este ceva groaznic. Tineretul să facă acestea fapte?… În ce hal de dezorganizare se găseşte Şcoala, Familia, Biserica noastră. Trebuie făcută o educaţie serioasă în această privinţă.

Este o ruşine să se comită furturi la centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă. Mă întreb eu: aceasta este o naţie care poate lupta pentru idealurile ei naţionale? Tâlhari! Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă; dar şmecheria aceasta se repercutează asupra viitorului naţiei“, mai spunea mareşalul Ion Antonescu.

Într-o altă stenogramă datată  3 februarie 1942, Antonescu se plângea de aceleaşi obiceiuri ale românilor.

„În alte ţări s-au luat măsuri foarte drastice şi măsuri întregi, nu jumătăţi de măsuri. De pildă, la noi, la Ajutorul de Iarnă s-au comis furturi grozave. Am prevăzut sancţiuni foarte grave pentru asemenea fapte şi am cerut dlui Stoicescu o lege în acest sens, dar d-sa nu mi-a dat încă această lege”, susținea mareșalul.

Citeste mai mult pe Adevărul.ro  

Facebook Comments