Deputatul Ioana Bran, la votul online pentru starea de urgență: ”Țara și sănătatea tuturor mai presus de doctrine”

Parlamentul a votat, joi, cu unanimitate de voturi, încuviinţarea decretării stării de urgenţă în România, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis. Şedinţa plenului reunit a fost una inedită, online, fiind prima dată când se convoacă astfel Legislativul. Deputaţii şi senatorii au încuviinţat, astfel, solicitarea preşedintelui României cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Iar procedura este încheiată, prin acest vot. Parlamentul avea la dispoziţie 5 zile pentru a da vot pe decretul preşedintelui Klaus Iohannis. Starea de urgenţă a intrat în vigoare de luni, 16 martie.

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a votat joi online decretul prin care se instituie starea de urgență pe perioada luptei de combatere a coronavirusului.

Decretul semnat de președintele Klaus Iohannis a fost votat în unanimitate de Parlament.

”Trăim momente cruciale, în care trebuie să punem țara și sănătatea tuturor mai presus de doctrine.

Dar asta nu înseamnă că PSD va asista fără reacție și fără inițiativă la lentoarea cu care înțelege Guvernul Orban să ia măsuri pentru români!

Suntem cu toții implicați și propunem soluții, nu criticăm de pe margine.

Să dea Domnul să avem sănătate, înțelepciune și solidaritate!” – a declarat deputatul Ioana Bran.

Citește și: Mai mulţi români care veneau din Italia ar fi minţit la frontieră că vin din Germania

Loading...
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Solve : *
3 + 27 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.