PROIECT DE LEGE: Vârsta standard de pensionare va ajunge la 65 de ani atât pentru bărbaţi cât și pentru femei 

pensionari

Vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar atingerea acesteia se va realiza prin creşterea eşalonată a vârstelor standard de pensionare, conform Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii, publicat marţi seara pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare. Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pot opta pentru menţinerea în activitate, anual, cu acordul angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Proiectul mai prevede că stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul complet este de 35 de ani. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea sa eşalonată.

„Începând cu data finalizării eşalonării prevăzute în anexa 5 la lege, stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare şi vârsta standard de pensionare, prevăzute de prezenta lege sunt majorate în funcţie de evoluţia speranţei de viaţă din România, la un interval de maxim 3 ani. În situaţia în care se constată o evoluţie pozitivă a speranţei de viaţă, Guvernul va lua măsuri de modificare a stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare şi a vârstei standard de pensionare cu jumătate din perioada de creştere a speranţei de viaţă”, se menţionează în proiect.

Facebook Comments