Declarații halucinante ale unui politician despre pensionari: ”Pomanagii ăştia nu merită să trăiască”

Sursa foto: Realitate.net

Un politician a făcut o declaraţie şocantă în timpul unei emisiuni la radio. Acesta a declarat că pensionarii sunt nişte pomanagii şi n-ar mai trebui să trăiască.

Vicepreședintele PMP Gorj, Leonida Belgher, a făcut mai multe afirmații  foarte grave la adresa pensionarilor.

Acesta a declarat fără nicio problemă că pe această categorie de oameni nu-i suportă, nu i-a suportat niciodată și că acești oameni nu merită să trăiască.

„Nu suport și nu am suportat niciodată în viața mea pomanagii ăștia….ăștia nu merită să trăiască! Că din cauza lor suntem în halul în care suntem… Să pună mâna să muncească!…..Își merită soarta!”, a declarat Belgher, scrie ecopolitic.ro.

Declarațiile au fost făcute în contextul Zilei Vârstnicilor. Moderatoarea a încercat să-l facă pe liderul PMP să-și modereze sau să-și retragă afirmațiile, dar acesta a insistat declarând cu seninătate că își asumă ceea ce a spus.

După ce declarațiile sale au făcut valuri în presă, Leonida Belgher a făcut mai multe precizări pe contul său de Facebook.

„Dragii mei, vreau să lămuresc problema cu pensionarii. Am foarte mulți prieteni pensionari, dar oameni cu demnitate și credință în Dumnezeu și care nu au vândut votul și nu au acceptat mită electorală și au votat cum le-a dictat conştiinţa pentru că își iubesc țară și copii.

Eu m-am referit la acei pensionari care și-au vîndut votul pe pomeni electorale sau pentru alte avantaje și din cauza lor am ajuns în halul ăsta iar copiii noștri au ajuns slugă la străini.

Iar acele gunoaie care mă înjură și nu-și declină identitatea, fac parte din acea categorie mizerabilă de oameni.

Bunul Dumnezeu ne vede pe toți. Să aveți o noapte liniştită”, a scris vicepreședintele PMP Gorj pe contul său de Facebook.

Facebook Comments