Cine sunt româncele din Italia care au decis să se căsătorească! Sunt împreună de 15 ani

romance italia casatorie

Două românce plecate la muncă în Italia au decis să se căsătorească după 15 ani de relație. Liliana și Ramona se vor căsători la Nuoro, în Sardinia, iar primarul Andrea Soddu va oficia personal ceremonia.

Cele două femei sunt Liliana Crăciun (50 de ani, din Brăila, badantă) şi Ramona Dinescu (42 de ani, din Bistriţa, asistentă medicală), iar relaţia lor durează de mai bine de 15 ani, scrie Click.ro.

În ultimii 10 ani, vieţile celor două românce s-au desfăşurat între Nuoro şi Sassari, oraşele în care cele două şi-au găsit de muncă.

Liliana şi Ramona se vor căsători în Nuoro, Sardinia, iar primarul Andrea Soddu va oficia personal ceremonia, potrivit noizz.ro.

Citește și: Dispariţie reclamată la Poliţie după 13 ani: o mamă spune că nu mai ştie nimic de fiica ei plecată în Italia în 2005

„Suntem foarte bucuroase că putem în sfârşit să facem acest pas, suntem împreună de cincisprezece ani. Am aşteptat mult timp această lege care permite căsătoria cuplurilor homosexuale şi în sfârşit, iată-ne aici. Eu, în luna iulie, m-am întors acasă şi am făcut toate actele, lipsesc doar documentele Ramonei”, a declarat Liliana pentru publicaţia La Nuova Sardegna, preluată de Click.ro.

Cele două aveau o relație încă din țară.

„Am sosit în Sardegna acum zece ani, întâi a venit partenera mea, Ramona, care a găsit un loc de muncă şi a început să lucreze ca asistentă medicală. O lună mai târziu am decis să o urmez şi am venit şi eu. Aici, în Nuoro, am găsit mulţi prieteni. Oraşul ăsta a devenit a doua mea casă şi aici am decis să ne căsătorim”, a mai spus Liliana.

Citește și: Viaţa de emigrant: Cât de mult ne schimbă traiul în străinătate. „La un moment dat, vei realiza că nu te vei putea întoarce acasă …”

De asemenea, aceasta și-a exprimat speranța ca și în România să fie legalizate căsătoriile între persoanele de același sex.

„În ţara mea din păcate, nu există încă nicio legislaţie care să permită căsătoriile homosexuale. Sper că şi acolo se vor decide să facă acest pas spre civilizaţie cât mai curând posibil”,  a conchis românca.

Facebook Comments