Român din Anglia: “În UK găsești bani și confort. Dar ce îmi lipsește mie de acasă?????!” Te regăsești în mesajul lui?

Familie unita - FOTO ILUSTRATIE / SURSA Youtube

Un român care a ales să trăiască în străinătate a postat un mesaj extrem de interesant pe un grup de pe rețeaua de socializare Facebook. Printr-o postare căreia îi spune „SPOVEDANIE”, el recunoaște care sunt cele mai mari lipsuri pe care le are odată plecat în străinătate. El enumeră câteva lucruri de acasă care îi lipsesc extrem de mult peste hotare si recunoaște că, atunci când a ales să se stabilească în altă țară, nu știa cât de mult va fi afectat.

Iată mai jos ce mesaj a postat Cezar Cristian Fanaru:

“Spunea cineva de SPOVEDANIE. Si simt eu nevoia să fac asta: Am un job stabil bine plătit, am aici părinții, surorile, frații, soția, copilul și am mai adus și mulți prieteni. Cu toate acestea NU SUNT SUFERICIT. De ce? În UK, găsești bani și confort. Dar ce îmi lipsește mie de acasă?????

Soarele, cântecul naturii (greierii, broaștele, păsările, tunetul, fulgerul, albinele etc etc.). Îmi lipsesc mirosurile specifice anotimpurile, de tei, de liliac, de viță de vie, mirosul de zăpadă, de frunze uscate, mirosul primăverii, al verii, sau al iernii, mirosul de fum etc.. Îmi lipsește viața satului când vizitam bunicii, pescuitul în ape limpezi și calme, bâzâitul insectelor.

Îmi lipsesc munții sau dealurile care se văd din oraș. Îmi lipsește atmosfera amurgurilor de vară, în centrul orașelor. Îmi lipsesc prieteniile adevărate și sinceritatea oamenilor săraci. Îmi lipsesc țipetele de copii de pe lângă bloc în vacanțele de vară.

Îmi lipsește senzația transmisă de ei în prima zi de școală, tradițiile de Crăciun, Revelion, Paște, bâlciurile, concertele în aer liber, festivalurile berii și tinerii îmbrăcați frumos și mereu la modă. Îmi lipsesc parcurile alea pline până la refuz de oameni vara, ștrandurile și chiar muzica de calitate din cluburile noastre. Îmi lipsesc multe multe mirosuri…

Atmosfera din aer când începe Campionatul European sau Mondial. Când m-am RUPT de ele nu știam că o să mă afecteze. Însă deja e mult prea târziu”, a scris pe grupul de Facebook Cezar Cristian Fanaru.

Tu ce părere ai despre postarea bărbatului? Te regăsești în ce a scris? Sau crezi că te-ai adaptat perfect peste hotare și nimic pe lume nu te-ar mai putea determina să te întorci în țară?

Scrie-ne părerea ta la ‘Comentarii’. Îți mulțumim.

Facebook Comments