Președintele PSD, Liviu Dragnea, merge săptămâna viitoare într-o vizită în Israel. Potrivit unui memorandum aprobat miercuri de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea va efectua o vizită în Israel în perioada 11 – 13 iulie, la invitaţia preşedintelui Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein, scrie agenția de presă Agerpres.
Din delegaţia parlamentară română fac parte, alături de Dragnea, alti cinci deputaţi, dar şi un senator. Partea israeliană va acoperi cheltuielile de cazare pentru trei persoane, iar restul vor fi de Camera Deputaţilor.
Citește și: Dragostea a ținut doar 3 zile! Mihai Tudose nu mai răspunde la ordinele lui Dragnea
Premierul Mihai Tudose a venit cu precizări privind neînțelegerile cu Liviu Dragnea. Șeful Executivului a ținut să precizeze că nu este sceptic în privința programului de guvernare.
„Am citit și eu că luni m-am certat cu Liviu Dragnea. Am aflat din nou lucruri noi despre mine. Luni, nu am reușit să vorbim. Dacă trebuie o să ne certăm ca să validăm știrea. N-am apucat să ne certăm încă. Am stat de vorbă ieri după evenimentul de la Ambasadă, am stat de vorbă constructiv despre cum așezăm lucrurile pe linie de guvernare”, a declarat premierul Tudose.
Întrebat dacă este sceptic cu programul de guvernare, premierul Mihai Tudose a declarat că este optimist.
„Nu sunt sceptic, sunt optimist, este singura șansă a României să iasă din zona în care e, am mai spus-o și o repet, tot ceea ce a creat această emoție cu surpataxa, am spus că nu sunt de acord de o implementare rapidă fără simulare. Dacă simulările arată că vor face mai mult rău, decât bine, nu vor fi aplicate. dacă aceste taxe pe simulări”, a declarat premierul Mihai Tudose.


















































