Șefa Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, judecătorul Dana Gârbovan, readuce în discuție problema ”câmpului tactic”, afirmând că ”nici azi nu stim cum, cand si in ce a constat transformarea justitiei in „camp tactic” pentru SRI si nici cum au operat acele „echipe mixte” procurori – agenti SRI in baza unui Protocol care continua sa fie secret„.
Șefa UNJR afirmă într-o postare pe Facebook că semnale despre derapaje in lupta impotriva coruptiei au existat de mult timp și că nu se poate vorbi despre justitie si, implicit, despre lupta impotriva coruptiei, ignorand ori incalcand drepturile omului:
Citește și: Vine apocalipsa financiară! Avertisment fără precedent: Guverne vor cădea, ţări vor da faliment
”În urma cu exact doi ani am dat un interviu pentru Timpolis, în care am spus: „În Justiţie nu funcţionează principiul „scopul scuză mijloacele”. Actul de justiţie, inclusiv în lupta anticorupţie, trebuie să se facă strict cu respectarea prevederilor şi a procedurilor legale, care includ respectarea drepturilor procesuale ale celor învinuiţi.
Pe de altă parte, orice abuz, ba mai mult, orice reclamaţie privind un abuz, neverificată în mod real, are în timp efectul unui bumerang. Nu dezbaterile despre eventualele abuzuri slăbesc forţa luptei împotriva anticorupţiei, ci bagatelizarea sau ignorarea lor.
Citește și: O elevă de la țară a fost admisă la 5 universități din Marea Britanie
Într-un stat de drept, pentru buna funcţionare a instituţiilor, este esenţial să se discute cu deschidere despre eventualele probleme care există. În cazul luptei anticorupţie ori al implicării serviciilor secrete în actul de justiţie nu existenţa acestor dezbateri, ci lipsa lor ar trebui să ne îngrijoreze.”
Priviti unde suntem acum, la 2 ani dupa ce UNJR a atras atentia asupra acestor lucruri: nici azi nu stim cum, cand si in ce a constat transformarea justitiei in „camp tactic” pentru SRI si nici cum au operat acele „echipe mixte” procurori – agenti SRI in baza unui Protocol care continua sa fie secret.
Mai mult, inclusiv procurori DNA au ajuns sa sesizeze CSM, semnaland probleme extrem de grave din interiorul institutiei.
Semnale despre derapaje in lupta impotriva coruptiei au existat de mult timp, iar UNJR si AMR au vorbit despre ele de peste 2 ani.
Justitia este un serviciu public si e important ca presa si societatea civila sa semnaleze derapajele, pentru ca orice deviere de la lege sa fie identificata si corectata cat mai curand.
Dincolo de enuntarea unor principii, e important sa nu se uite ca in justitie nu e vorba doar despre legi, ci despre aplicarea lor la oameni. Din acest motiv orice incalcare a drepturilor procesuale poate produce vatamari ireparabile asupra vietii oamenilor.
Am spus in urma cu doi ani si repet acum ca nu se poate vorbi despre justitie si, implicit, despre lupta impotriva coruptiei, ignorand ori incalcand drepturile omului, deoarece se va sfarsi prin aruncarea in derizoriu si discreditarea justitiei si anticoruptiei”.
















































