Mark Zuckerberg – fondatorul Facebook – a confirmat că utilizatorii reţelei de socializare vor putea să se aboneze curând, contra-cost, pentru a avea acces în cadrul reţelei la conţinutul publicaţiilor media.
Potrivit acestuia, Facebook va avea un serviciu tip paywall (plăteşti pentru a putea citi), iar conţinutul publicaţiilor va putea fi accesat doar pe bază de abonament.
Mark Zuckerberg a anunțat că Facebook va începe să testeze acest serviciu de abonamente în interiorul articolelor instant (Instant Articles) în această toamnă.
Potrivit presei internaționale, mişcarea lui Zuckerberg este un efort de a recâştiga, în primă fază, publicaţiile importante de peste ocean deoarece acesta promite ca „toţi banii vor fi direcţionaţi către publicaţiile profesioniste, iar Facebook nu va lua o parte”.
Zuckerberg face anunțul în contextul în care publicaţii mari precum The New York Times şi The Wall Street Journal au început să nu mai publice articole în modul instant articles deoarece erau îngrijoraţi că pierdeau bani fără a câştiga audienţă pe Facebook.
Zuckerberg speră că dacă reţeaua va ajuta publicaţiile să-şi crească veniturile, atunci acestea se vor reîntoarce pe platforma Instant Articles.
În plus, şeful Facebook promite o vizibilitate mai bună în cadrul reţelei sociale pentru publicaţii.
Mark Zuckerberg mai afirmă că articolele publicate pe Facebook vor fi însoţite pe viitor de logo-ul publicaţiei.
Facebook a anunțat că la finalul primului trimestru din 2017 a ajuns la 1,94 de miliarde de utilizatori lunari, cu 1,28 miliarde de utilizatori activi zilnic.
Veniturile pentru aceeași perioadă s-au ridicat la 8 miliarde de dolari, însă specialiștii spun că ritmul de creștere va scădea.

















































