Starship, naveta spațială care va duce omenirea pe Marte

Foto: SpaceX

Elon Musk a dezvăluit naveta spaţială pe care compania lui, SpaceX, a proiectat-o pentru o viitoare misiune pe Marte. Evenimentul a avut loc în Texas iar în centrul atenţiei a fost primul prototip complet, în mărime naturală, al vehicului botezat Starship. Noua creaţie a SpaceX are 50 de metri lungime și primul zbor de test va avea loc în două luni. Starship va putea duce oameni şi marfă pe Lună, pe Marte şi în alte părţi ale sistemului solar.

Elon Musk, fondator SpaceX: „Ar trebui să facem tot ce putem ca să devenim o specie multiplanetară şi să răspândim inteligenţa şi dincolo de Pământ. Şi ar trebui să facem asta acum.”

Starship este naveta care ar putea îndeplini acest plan ambiţios pe care Elon Musk îl are pentru omenire. În varianta prototip, prezentată la evenimentul din Texas, naveta are o înălţime de 50 de metri, iar aceasta va fi folosită pentru zborurile iniţiale, care însă vor ajunge până în spaţiu.

Facebook Comments