Liviu Dragnea tocmai a făcut gafa anului! Credea că nimeni nu o să vadă, dar a fost prins! – DOVADA FOTO!

Liviu Dragnea

Trecerea în nefiinţă a istoricului Neagu Djuvara a reprezentat un nou prilej pentru politicienii de la vârful statului de a îşi arată aprecierea pentru viaţa celui decedat şi a transmite mesaje de condoleanţe.

Liviu Dragnea a dorit la rândul său să fie printre cei care îşi arată aprecierea pentru viaţa istoricului, doar că în schimb a arătat doar lipsa de cunoştinţe.

Liderul PSD a adresat un mesaj pentru intelectualul „Mircea Djuvara”.

România a pierdut astăzi una dintre cele mai mari valori! Un intelectual desăvârșit, Mircea Djuvara reprezintă un reper de moralitate și civism, un om care s-a luptat întreaga sa viață pentru interesele României și ale românilor.

Dumnezeu să-l odihnească!” – a scris pe pagina de Facebook a liderului PSD.

Acesta sau cei care îi administrează pagina s-au sesizat privind gafa comisă şi au corectat postarea, dar a fost prea târziu pentru că utilizatorii de Facebook au reuşit să ia capturi cu postarea originală şi l-au taxat imediat în comentarii.

Sursa: B1.ro

Facebook Comments