Ramona Elena Bărbulescu este o româncă din Madrid care a mobilizat diaspora la alegerile din 2014 pentru alegerea Preşedintelui Iohannis. Şi-a pus toată încrederea în schimbarea pe care acesta ar fi putut să o aducă României iar acum se declară complet dezamăgită de clasa politică actuală şi susţine că nu va mai merge la vot.
“Mă simt ca o mare fraieră și nu neapărat în urma evenimentelor din ultimele zile, de câteva luni bune. Clasa politică îşi bate joc, pur şi simplu, de poporul român. Dacă m-am convins de un lucru în aceste luni, din noiembrie 2014 până acum, e faptul că nu voi mai vota până când cetăţenii vor avea drept direct în numirea candidaţilor la parlamentare, prezidenţiale, locale şi pe criterii de competenţă şi moralitate. Manipularea pe care am înghiţit-o cu: “E dreptul tău, ca să ţi-l exerciţi au murit strămoşii tăi” nu mai funcţionează. Nu cred că au murit ca să aleg între doi posibili infractori, e ca şi cum m-aţi pune să aleg între moartea prin spânzurătoare sau împuşcare, acelaşi rezultat”, scrie Adevărul.
Cum a trăit Ramona alegerile pezidențiale din 2014
“Facebook a avut multe de zis şi a decis. Noi am încercat să ne menţinem imparţiali, am promovat foarte mult campaniile de ieşire la vot. Am trăit o Revoluţie. Nu pot descrie sentimentul pe care l-am trăit între turul 1 şi 2. Îmi repetam într-una: “Se poate, nimic nu e imposibil”. Ziua de 16 noiembrie mi-am petrecut-o la secţia de votare din Coslada, de la 7 dimineaţa până pe la 21.45. Împreună cu Benimina, Elena şi Teofil, din iniţiativa Fadere, am strâns semnături de la oamenii nemulţumiţi, în speranţa că în viitor acele scene să nu se mai repete”, spune Ramona Bărbulescu. sursa


















































