O româncă din Portugalia, Karina Mureșanu- Vlad, descrie într-un articol emoționant ce se întâmplă în sufletul românilor care aleg să emigreze.
”Nimeni nu învață pe pielea lui, care e valoarea banului, mai bine decât emigranții. Te hotărești într-o zi să pleci și deși știi cu precizie unde, e ca și cum ai închide ochii și ai pune degetul pe hartă, pentru că lumea spre care pleci e una complet străină și necunoscută. Îți faci bagajul înghesuind în valiză câteva lucruri esențiale. Restul lucrurilor de care ai putea avea nevoie, le vei obține acolo, că doar de aia pleci, nu?
Ajungi la destinație, un punct idealizat pe hartă, despre care nu știi aproape nimic. Ai o valiză și… cam atât. Cu niște noroc, găsești o slujbă, în caz că nu ai venit cu contract și pregătit din timp. Închiriezi apoi un mic spațiu de locuit, care, tot cu niște noroc e deja utilat cu toate lucrurile strict necesare. Restul lucrurilor de care ai putea avea nevoie, le vei cumpăra mai târziu, că doar de aia muncești, nu? Apoi mai găsești o slujbă, și încă una și … câte te ține spinarea. Și viața e încă simplă. Mergi la serviciu, vii acasă. O dată pe săptămână faci ordine și curățenie printre puținele lucruri pe care le ai. O dată pe săptămână mergi la cumpărături. O dată pe săptămână ieși undeva. Deocamdată atât îți permiți.
Apoi prinzi cheag. Închiriezi o casă mai mare. Începi să-ți cumperi mobilele și electrocasnicele de care ai nevoie, pe gustul tău. Și ești fericit. În câțiva ani, toate aceste mobile, electrocasnice și electronice vor trebui înlocuite. Nu pentru că nu mai sunt funcționale, ci pentru că apar altele mai noi, mai frumoase și mai performante și cele vechi nu te mai fac fericit.
Dacă între timp ți-ai cumpărat deja o mașină de familie, acum e momentul să o cumperi pe a doua. Mergi mai des și la cumpărături, pentru că acum nu mai trebuie să te sacrifici mereu. Mănânci mai bine, mai sănătos și pui kilogramele cu care te-ai ales în plus pe seama stresului. Te îmbraci și mai bine pentru că hainele de marcă te fac să te simți mai slab, mai tânăr, mai fără atâtea preocupări, cum erai cândva.
De ieșit la sfârșit de săptămână, ieși mai puțin pentru că acum ești mai ocupat, dar când o faci, o faci în stil mai mare. În rest, sâmbăta, de obicei, faci ordine și curățenie în casa cu mai multe dormitoare decât membrii ai familiei. ( Ai nevoie de un dormitor extra pentru că rudele din România te vizitează o dată pe an.) Duminica faci ordine în garaj, unde mașina nu mai încape pentru că e plin de lucrurile de care s-ar putea să ai nevoie și pe care în sfârșit ți-ai permis să le cumperi. Aștepți concediul ca să simți că trăiești.
Iar în concediu, mergi în România, unde lucrurile sunt și mai grave. Acolo nimeni nu are bani, dar toată lumea merge la cumpărături de parcă n-ar mai exista ziua de mâine. La tine, în Străinezia, măcar nu te cunoaște nimeni. Ai mai puțini oameni de impresionat. Eventual un cerc restrâns de prieteni. Dar ei, în propria țară, acolo mult mai multă lume îi cunoaște și trebuie să cheltuie și mai mult ca să fie în pas cu lumea și să arate că au succes.
Și continui să aștepți. Aștepți să bată gongul care să te anunțe: ” Gata! Ai în sfârșit tot ce îți trebuie!” Doar că gongul acela nu bate niciodată. Și între timp tot felul de boli și afecțiuni premature încep să te macine. Pentru că atunci când nu încerci să îți simplifici viața, o face viața pentru tine și te pune pe tușă. Vieții nu îi place să fie complicată.
Apoi pui și toate depresiile și angoasele cate te bântuie pe seama stresului. Nu e stresul de a munci. Îți place să muncești și o faci cu pasiune. Îți place să te simți important și util pentru familia ta și pentru societate, să te autodepășești, să ai un scop, o țintă … Dar undeva, ceva e profund greșit. Și îți aduci aminte de zilele tale de emigrant amărât, când calculai valoarea obiectelor pe care le cumpărai în ore sau în zile de muncă. Totul era mai simplu atunci. De ce?
Și atunci te agăți de cumpătare ca de un colac de salvare. Te oprești să reevaluezi ce e important și ce nu. Și te simți ca un copil care tocmai s-a oprit, ca prin miracol, să treacă în goană o stradă circulată.
Timpul nu înseamnă bani. Timpul e timpul vieții tale! Poate ar trebui să păstrezi mereu într-un colț de cameră acea singură valiză cu care ai ajuns aici, ca să îți amintească mereu de ce ai plecat: ca să fii liber!”
Autor: Karina Mureșanu Vlad – mamemigrante.com
