Trei militari au murit, joi seara, în accidentul din județul Argeș, după ce camionul în care se aflau a căzut într-o prapastie de la 40 de metri. Este vorba despre Mihai Ionuţ Toma, 38 ani, Petre Cristian Toader, 32 ani, şi George-Emilian Catană, 40 de ani.
”Trei militari români, plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, au decedat în accidentul de aseară, în apropierea localității Valea Urdei, din județul Argeș”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale pe pagina de Facebook.
Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.
Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.
”Toți militarii răniți sunt în stare stabilă și se află internați în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” din Brașov, unul la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești, iar ceilalți șase se află, la ora difuzării comunicatului, în proceduri de transfer către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” din București”, precizează MAPN.
Citește și: Această mamă şi-a ucis accidental copiii făcând o greşeală comună. Şi tu o faci în fiecare zi!

Un camion în care se aflau 12 militari s-a răsturnat, joi seara, într-o râpă din localitatea Dâmbovicioara, județul Argeș. Potrivit informațiilor disponibile în momentul transmiterii acestei știri, un militar a urit și alți doi sunt încarcerați.
Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar secretarul de stat Raed Arafat a venit cu ultimele informații.
„Două persoane au rămas încarcerate, motorul este peste ei, posibil să nu mai fie în viață. S-a mai găsit o persoană în zona camionului, s-a încercat resuscitarea, dar a fost declarată moartă”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Antena3.ro.
Citește și: Un jihadist român voia să ajute ISIS să comită un atentat în România – VIDEO
În camion se aflau 12 persoane, militari ai Batalionului Vânători de Munte din Câmpulung, care veneau dinspre Braşov.
Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării Naţionale, a declarat pentru Mediafax că în camion se aflau 12 persoane.
Poliţia şi mai multe ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Rude ale celor aflaţi în camion declară că militarii se întorceau dintr-o misiune.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat pentru Mediafax că mai multe persoane sunt încarcerate.
IGSU a informat că au fost alertate nouă echipaje medicale SMURD şi şase SAJ Argeş. De asemenea, acţionează şi trei autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor.
Totodată, persoana care a alertat serviciile de intervenţie a declarat că în camion se aflau caproximativ 20 de militari, dintre care patru nu ar prezenta funcţii vitale.

















































