Spovedania și împărtășania în Săptămâna Mare, reguli anunțate de BOR

Biserica Ortodoxă Română a anunțat regulile privind spovedania și împărtașania credincioșilor în Săptămâna Mare. Ca urmare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei, activitățile se vor desfășura în condiții speciale având în vedere că ordonanțele militare nu mai permit adunările, anunță Libertatea.ro.

Patriarhia Română a transmis eparhiilor și credincioșilor regulile sărbătorilor pascale din acest an. Astfel, preotii vor utiliza încălțăminte de unică folosință și mască de protecție la intrarea în locuinţele credincioşilor. Obligatoriu se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun şi vor folosi  dezinfectant și doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020)”, a precizat conducerea Bisericii, într-un comunicat.

Păștile ambalate igienic, vor fi distribuite în locuri special amenajate

Păștile sfințite, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, va fi sfinţită în Joia Mare, pe 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. Credincioșii vor putea merge la biserică doar pentru a lua Sfintele Paști, care vor fi distribuite în locuri special amenajate în afara bisericii. Vineri şi sâmbătă, “Păştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult.

Facebook Comments