Un medic din Brașov, Grigorescu Dan, postat recent pe pagina personala de Facebook un mesaj în care explică o întâmplare cel putin bizară pe care a trăit-o recent.
El a relatat că a fost sunat la spital de pe un număr de telefon din Harghita, iar femeia de la celalalt capat al firului l-a intrebat dacă vorbește urngurește. Iată ce răspuns a dat medicul și ce s-a întmplat după replica lui:
Citiți mai jos mesajul complet al medicului Grigorescu Dan:
„Ungü-rește vör-bitzi? ”
În urmă cu câteva minute am fost sunat de la un număr Telekom de Harghita (vi-l și dau, ca să nu credeți că m-am transformat într-un provocator – 0266-207***). Crezând că e vorba de vreo solicitare de preluare a unui pacient din zonă (eu fiind de gardă on-call), am răspuns imediat.
O voce feminină, vorbind cu puternic accent maghiar, m-a întrebat, direct: “Buona ziuoa! Ungü-rește vör-bitzi ?” Am bănuit că e o telefonistă de la vreun spital din HG care vrea sa se asigure că mă pot înțelege cu cel cu care urma să îmi facă legătura, așa că am răspuns rapid că nu, nu cunosc limba maghiară.
Imediat apoi, mi-a închis telefonul. Din acel moment telefonul, cum zicea bunica mea pe vremuri “prezintă ocupat”.
Ce o mai fi și asta?”


















































