Bianca Petronela Nedelcu, fetița de 9 ani căreia părinții i-au refuzat tratamentul împotriva cancerului, a murit. Jurnalista Mara Bănică s-a arătat extrem de afectată de decesul fetiței și chiar a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care aduce o serie de reproșuri părinților, dascălilor și celor de la Protecția Copilului.
Iată mai jos mesajul Marăi Bănică:
„Draga Petronela, de acolo de sus, sper sa ne ierti pe toti. Pe parintii tai ca n au vrut sa te duca la doctor. Pe dascalii tai de la scoala pentru ca n au luptat sa te smulga de acasa.
Pe cei de la Protectia Copilului pentru ca au avut orice alta treaba. Pe mine pentru ca atunci cand mama ta a vrut sa dea efectiv cu tine de asfalt, n-am putut sa o calc in picioare. Petronela mea, mi a fost asa de drag de tine si stiu ca ai simtit asta.
Intr un final, un judecator omenos a dispus sa mergi la medic. In tot acest lung timp, cancerul a invins. Petronela este o fetita din Iasi. Mi e greu sa scriu “a fost”. Avea 8 ani. Iar aseara a murit pentru ca parintii au refuzat tratamentul.
S a dus la Dumnezeu, in Rai, unde nu exista parinti rai. Sa o ierte Dumnezeu!”, a scris Mara Bănică pe Facebook după decesul Petronelei.
Jurnalista Mara Bănică s-a implicat personal pentru ca Petronela să fie operată, însă din nefericire pentru ea a fost prea târziu!
“Fetiţa a fost diagnosticată cu cancer la vârsta de doi ani. Ea a ajuns la aproape 10 ani acum, înainte de a deceda”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bataş.
Petronela a fost diagnosticată cu cancer la rinichi şi avea metastaze pulmonare. În ultimii ani a fost operată de mai multe ori.
Dumnezeu sa o odihnească în pace! Lasă si tu un mesaj de Sincere Condoleante!




















































