INVEST ÎN SATU MARE. Ambasadorul Turciei, importanți oameni de afaceri, autorități centrale și locale au participat la cel mai mare eveniment economic al anului

    Peste 100 de persoane, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mediului public, au participat la Forumul economic „INVEST in Satu Mare„, care a avut loc joi, 5 iulie 2018, de la ora 10.30, la Hotelul Poesis din municipiul Satu Mare. Forumul a fost organizat din inițiativa deputatului Octavian Petric și de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), condus de Florin Jianu.

    În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia, deputatul Octavian Petric l-a invitat la eveniment și pe ambasadorul Republicii Turcia la București, Excelența Sa Osman Koray Ertaş, care va fi însoțit de Güven Güngör – președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, de Ömer Süsli – Președintele Consiliului de Afaceri Turcia – România și de alți 11 oameni de afaceri turci care desfășoară afaceri de succes în țara noastră și sunt interesați să investească în zonă.

    La eveniment au mai participat președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Alexandru Petrescu, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Florin Iura, reprezentanți ai unor asociații patronale din Nord-Vestul țării și un număr important de reprezentanți ai mediului de afaceri din Satu Mare și ai autorităților locale.

    După Forumul propriu-zis a urmat o sesiune de discuții libere, iar apoi, în jurul orei 14.00, înalții oaspeți au vizitat Băile Termale Tășnad, iar după-amiaza au fost primiți la sediul Primăriei Negrești-Oaș și au vizitat zona turistică Luna Șes. În fiecare locație, au fost prezentate oportunitățile de investiții și au avut loc întâlniri cu mediul de afaceri local.

    Forumul a fost organizat la iniţiativa deputatului Octavian Petric, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaţilor și președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia.

    Scopul declarat al Forumului este de a pune la aceeași masă diferiţi actori ai mediului de business, public, politic şi diplomatic, pentru a genera noi oportunităţi de dezvoltare economică a judeţului Satu Mare și de a ajuta firmele locale să-și dezvolte companiile ori să inițieze noi afaceri, inclusiv parteneriate de import-export.

    Componența delegației Asociației Oamenilor de Afaceri Turci -TIAD însosiți de ES Domnul Koray Ertaș – Ambasadorul Republicii Turcia, consilierul economic Hakki Burutçu, președintele TIAD Güven Güngör și președintele Consiliului de Afaceri Turcia – România – DEIK, Ömer Süsli.
    – ES Koray Ertaș – Ambasadorul Turciei la Bucureşti;
    – Hakki Burutçu – Consilier economic Ambasada Turciei la București;
    – Güven Güngör – Președinte Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din România – TIAD
    – Ömer Süsli – Președintele Consiliului de Afaceri Turcia – România – DEIK și Homelux
    – Ercan Çölmekçi – Premier Global Investment SRL
    – Naci Kanbay – Turk Rom SA
    – Ahmet Hamdi Demirel – AHD GBD Consultants SRL
    – Halit Öztürkmen – Construct Aprodex SRL
    – Metin Doğan – Natural Energy Prod SRL
    – Hüseyin Aykol – Anadolu Automobil Rom SRL
    – Gökhan Sönmez – Viso Construction Works SRL
    – Özkan Tezel – Tezcon Storage Systems SRL
    – Mustafa Okşar – Romatermit Construct SRL
    – Cemil Akkaya – Director IT TIAD
    – Dirjan Panfil – Consilier TIAD

     

    Loading...
    Facebook Comments

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.