Blestemul loteriei. Ce s-a întâmplat cu familia care a câștigat milioane la loto

au castigat miloane la loto

Un cuplu care a câştigat 40,6 milioane de lire sterline la loto sunt cel mai recent caz de „victime ale blestemului loteriei”. La fel ca în alte cupluri care au câştigat premiul cel mare, Gareth şi Catherine Bull s-au despărţit câţiva ani mai târziu, arată un articol al Daily Mail, citat de Business Magazin.

Gareth şi Catherine Bull au devenit milionari peste noapte după ce au câştigat în 2012 peste 40 de milioane streline la loto. Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continuă să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.

Familia Bull reprezintă, însă, doar unul dintre cazurile care au trecut prin această situaţie. Un alt exemplu sunt Les şi Samantha Scadding, care au câştigat 45,5 milioane de lire în 2009 şi au divorţat în 2013, dar şi Adrian şi Gillian Bayford, care au câştigat 148 milioane lire sterline în 2012, şi s-au despărţit doar un an mai târziu.

Jason şi Victoria Jones erau căsătoriţi de mai puţin de o lună, când au câştigat 2,3 milioane de lire în 2004. Perechea a divorţat anul trecut, în august, după ce doamna Jones a întâlnit un om de afaceri de o sută de ori mai bogat decât soţul ei.

Citește mai mult pe Business Magazin

Loading...
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.