Armistiţiu aparent în familia regală. Când începe războiul

Armistiţiul aparent dintre familia regală, reprezentată de Custodele Coroanei, Principesa Margareta, şi fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, va dura mai puțin decât se așteaptă mulți!  

Avocatul lui Nicolae Medforth Mills a precizat, într-un interviu acordat recent revistei Taifasuri, că armistiţiul în familie va dura până în luna ianuarie, atunci când se vor confrunta la tribunal.

Cam cât doliul va ține, probabil, și pacea aparentă din familia regală. Potrivit lui Radu Enache, avocatul principelui, care a acordat un amplu interviu revistei Taifasuri, în luna ianuarie clientul lui și principesa Margareta se vor întâlni la tribunal. Și nu în România, ci în Elveția!

Margareta nu a vrut pace

Scandalul din Elveția a izbucnit în momentul în care nu a fost să își vadă bunicul, pe Regele Mihai, la reședința acestuia.

Principele Nicolae a dezvăluit atunci că a fost a șaptea oară când a încercat să își vadă bunicul, dar nu a fost lăsat. Mai mult, el a spus că nu a primit o explicație și că nu crede că Regele Mihai este cel care a decis excluderea lui din ordinea de succesiune.

În urma acelui incident, Nicolae de Medforth Mills a fost acuzat principesa Margareta de ”tentativă de violare de domiciliu”.

Urmărirea penală s-a încheiat, dosarul a ajuns în instanță. Margareta ar fi putut pune capăt acestei situații la audierile din noiembrie, dar n-a făcut-o, așa că situația e încordată.

Totuși, potrivit avocatului Enache, principele a scăpat de acuzațiile de lovire, a rămas doar plângerea de violare de domiciului, care se va judeca în ianuarie.

Pentru ce luptă Principele Nicolae

Imediat după moartea regelui, primul semn că nu va fi liniște în familia regală a venit de la principele Nicolae, care și-a schimbat numele, alăturându-și titulatura retrasă.

Radu Enache, avocatul său, a susținut că Principele va ataca în scurt timp decizia de retragere a succesiunii.

”Principele doreste să fie reintegrat în familia regală, în ordinea de succesiune. Pentru asta se luptă. Decretul de înlăturare nu i-a fost comunicat în original. El nu a semnat declarația de acceptare de înlăturare de la succesiune.” a precizat avocatul, potrivit Libertatea.

Facebook Comments