Românii nu mai au voie să-și plângă morții 3 zile! Care sunt noile reguli ale înmormântării

inmormantare
Sursa foto: Opinia Timisoarei

Guvernul a modificat regulile după care se face înmormântarea în România. Acestea au intrat în vigoare la începutul lunii septembrie, iar persoanele care nu le respectă riscă amenzi care ajung chiar și pânăr la 10.000 de lei.

Una din regulile impuse este ca decedatul să fie dus la groapă în interval de 36 de ore de la stabilirea decesului, nu în trei zile, aşa cum era până acum.

Dacă nu respecţi această regulă, dar şi altele, riști ca statul să te amendeze cu sume cuprinse între 500 – 10.000 de lei.

Articolul continuă după recomandări:

Citește și: Atenție! Ce se întâmplă atunci când puneți avariile în trafic pentru a mulțumi unui alt șofer

Citește și: Încă o lovitură teribilă pentru Cristian Pomohaci. I-a fost retras titlul de cetățean de onoare

Citește și: O unguroiacă îi desființează pe maghiarii care trăiesc în România: „Nu cunoști limba, deși te-ai născut aici?! Atunci…”

„Sincer să fiu, n-am auzit până acum ca cineva să înhumeze decedatul în 36 de ore. Cred că o persoană de la Ministerul Sănătății a pus cifra greșit. Pentru că este, practic, imposibil. Termenul ar putea expira chiar și în toiul nopții”, a explicat Sebastian Cocoș, președintele Asociației Funerare din România.

Potrivit click.ro, toate familiile sunt obligate să încheie contract cu o firmă de pompe funebre, pe baza certificatului de deces, stabilind data morții.

Conform noilor reguli de înmormântare, documentul mai prevede ca transportul unei persoane decedate de la spital la domiciliu sau capelă să se facă doar de către un operator economic autorizat, și nu de către persoane private.

Îmbălsămarea persoanelor decedate devine obligatorie în anumite condiții.

Mai exact, decedatul nu va putea fi expus în locuri publice, inclusiv în capelă, cu sicriul deschis, fără îmbălsămarea în prealabil a trupului.

De asemenea, îmbălsămarea devine obligatorie și atunci când decedatul este transportat într-o altă localitate decât în care a survenit mortea.

Facebook Comments