Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost grav rănite într-o explozie produsă joi dimineaţa într-o uzină chimică din oraşul Kralupy-nad-Vltavou, la 30 de kilometri nord de Praga.
Cinci din cele şase persoane decedate în urma exploziei produsă la o uzină chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou, Cehia, au fost identificate ca fiind cetăţeni români, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
„Potrivit datelor obținute de către reprezentanții ambasadei României în Cehia de la autoritățile locale, până la acest moment, cinci din cele șase persoane decedate în urma accidentului au fost identificate ca fiind cetățeni români.
Consulul din cadrul Ambasadei României la Praga s-a deplasat în localitatea respectivă pentru a solicita autorităților competente detalii suplimentare și pentru a acorda asistență de specialitate.
De asemenea, misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiilor cetățenilor români decedați”, au transmis reprezentanții MAE.
„Ancheta autorităților locale cu privire la acest incident este în curs de desfășurare.
Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situația și menține în permanență legătura cu autoritățile competente, fiind pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv pentru organizarea transportului funerar destinat repatrierii trupurilor neînsuflețite”, au mai adăugat aceștia.
Viorica Dăncilă a transmis un mesaj de condoleanţe
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, vineri, un mesaj în care-şi exprimă compasiunea şi solidaritatea cu familiile românilor morţi în accidentul de la uzina chimică din Cehia.
Viorica Dăncilă a precizat că se află în permanentă legătură cu Ministerul Afacerilor Externe pentru a se asigura că se oferă ajutorul necesar.
„Am aflat cu durere despre accidentul produs la o uzină chimică din Cehia, în urma căruia şi-au pierdut viaţa mai multe persoane, între care şi cetăţeni români. Transmit întreaga mea compasiune şi solidaritate familiilor îndurerate.
Sunt în permanentă legătură cu Ministerul Afacerilor Externe, care a luat imediat toate măsurile de urgenţă şi a făcut toate demersurile necesare pentru ca familiile victimelor cetăţenilor români să primească asistenţa consulară de care au nevoie”, a afirmat Viorica Dăncilă, conform unui comunicat transmis de Guvern.
Cel mai grav accident industrial în Cehia din 1984
Acesta este cel mai grav accident industrial înregistrat în Cehia din 1984.
Explozia s-a produs în timpul operaţiunii de golire a unui rezervor de combustibil şi aditivi din rafinăria aflată la 30 de kilometri la nord de Praga. Victimele nu făceau parte din personalul rafinăriei, ci lucrau pentru firme angajate să pregătească închiderea instalaţiilor, pentru ample lucrări de modernizare.
Autorităţile au mobilizat cinci unităţi de salvare şi două elicoptere.
Rafinăria este deţinută de o companie poloneză şi împarte aceeaşi platformă industrială cu o uzină petrochimică. Localnicii s-au temut de eventuale scurgeri de substanţe toxice, dar experţii au confirmat că nu există niciun pericol.
Ancheta asupra cauzelor accidentului ar putea dura câteva luni. Presa cehă crede că ar putea fi vorba fie de aprinderea spontană a gazelor rămase în rezervor, fie de neglijenţă sau de nerespectarea procedurii de golire.

















































