Un incendiu de proporții a izbucnit în această noapte, în jurul orei 03.50, la sonda de gaz din Moftinu Mare.
La faţa locului fiind peste de 30 pompieri care încearcă să lichideze flăcările. Intervenția la incendiul din Moftin ar putea dura câteva zile, scrie Presa SM.
Incendiul este unul de proporţii, flăcările având o înălţime de câţiva metri, dar nu există victime şi nici pericol de extindere la gospodăriile din localitate.

La faţa locului intervin 34 de angajaţi ai ISU Satu Mare, 29 de subofiţeri şi cinci ofiţeri, cu şapte autospeciale de stingere şi o autoscară de lucru la înălţime, care încearcă lichidarea incendiului.
De asemenea, este prezent un echipaj medical SMURD, pregătit să acorde îngrijiri medicale în caz de necesitate.

„Aşteptăm forţe din judeţele invecinate, autospeciale de stingere cu apă şi spumă din Maramureş şi Bihor”, a declarat la Adriana Pop, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.
Intervenția ar putea dura chiar și câteva zile. Informația a fost confirmată și de către secretarul de stat Raed Arafat, într-o intervenție telefonică pentru Digi24. Acesta a explicat că abia după stingerea incendiului, la fața locului se vor deplasa echipele pentru oprirea alimentării cu gaze
Nu sunt victime și nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetățenilor.
Serinus Energy, compania controlată de fondul de investiţii polonez Kulczyk Investment, este cea care va face exploatarea în zonă. În total, trei sonde de extracţie a gazelor naturale pe un perimetru de aproape trei kilometri pătraţi.
Se pare că se ştie de existenţa zăcământului încă din anii ’50, dar până acum nu a fost exploatat, deşi se estimează că în următorii şase ani vor fi extrase de acolo circa 100 de milioane de metri cubi de gaz metan.
Comuna Moftin este la 26 de kilometri de municipiul Satu Mare.

















































