Fă o faptă bună de Crăciun! Mihăită, în vârstă de 3 anișori, are nevoie de ajutorul nostru să trăiască: Inimioara i s-a oprit în somn de două ori până acum

Mihăiță, un băiețel în vârstă de trei anișori, are nevoie acum, în prag de sărbători, de tot ajutorul nostru!

Coșmarul părinților Irina și Mihai Pătras, originari din județul Satu Mare, stabiliți în Cluj-Napoca, a început în urmă cu câteva săptămâni, când medicii au descoperit că băiețelul lor Mihăiță, în vârstă de 3 anișori, suferă de tahicardie, bradicardie si sindrom QT lung.

Sanșa lui Mihăiță vine din Spania

Potrivit familiei, aceste afecțiuni necesită intervenție chirurgicală de urgență în Spania, iar costurile se ridică de la minim 15.000 de euro.

“El este Mihăiță, verișorul meu …. Are 3 anișori și a fost diagnosticat cu probleme foarte grave la inimă: Tahicardie, bradicardie și sindrom QT lung. Necesită intervenție chirurgicală de urgență în Spania iar costurile se ridica de la minim 15.000 de euro. Pentru cei care doresc să ne ajute am atașat și conturile iban în lei si euro. Mulțumim din suflet! Vă rog distribuiți mai departe. Să-l ajute Dumnezeu să treacă cu bine peste această încercare a vieții și multă putere părinților !

…i-a fost descoperit un sindrom de moarte subită si de 2 ori i s-a oprit în somn inimioara până acum, de cateva saptamani i s-a descoperit si merg de urgență în Spania sa il opereze si bineinteles e nevoie de bani. Dacă vreți să donați si 5 lei, 10 oricât e binevenit…”, a scris pe Facebook Ioana Victoria, verișoara băiețelului.

 

Ajută-l și tu pe Mihăiță

Puteți dona orice sumă de bani în contul deschis la Banca Transilvania pe numele tatălui:

PATRAS MIHAI-NICOLAE

Euro:   RO94BTRLEURCRT0427892001

Lei:      RO47BTRLRONCRT0427892001

Dacă nu poți contribui financiar măcar distribuie mai departe! Îți mulțumim!

Facebook Comments