Încă un preot șantajat cu imagini compromițătoare. Ce ar fi făcut după ce o femeie l-a chemat să-i sfințească casa

Preotul Ciprian Stoichin
Preotul Ciprian Stoichin

Doi bărbați au fost judecați marți pentru că ar fi șantajat un preot din Constanța, cerându-i bani ca să nu publice imagini cu acesta în timp ce întretinea relații sexuale cu o femeie, relatează Știrile Pro TV.

Cei doi bărbați au fost achitati de Judecătoria Constanța, instanța considerând că fapta nu există. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Procurorii au stabilit că preotul Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc la Arhiepiscopia Tomisului, a mers la începutul anului 2012 la locuința unei femei pentru a-i sfinți acesteia locuința. După câteva zile, femeia l-a chemat din nou pe preot la ea acasă, iar cu aceasta ocazie au întreținut relații sexuale.

Citește și: Au apărut primele IMAGINI cu episcopul de Huşi în ipostaze intime cu un seminarist minor – VIDEO 

Scenele au fost filmate, iar o parte din materialul înregistrat i-a fost prezentat preotului Ciprian Stoichin de către Ionut Cristian Picu și Marcel Marin.

Cei doi bărbați i-au cerut preotului 15.000 de euro pentru a nu da publicității imaginile, însă acesta a refuzat și a sesizat autoritățile, care au început o anchetă în acest caz.

Ionut Cristian Picu, fost absolvent de Teologie, și Marcel Marin, fost membru al Coralei Armonia, care aparține de Arhiepiscopia Tomisului, au fost trimiși în judecată pentru șantaj.

Judecătoria Constanța a decis, marți, achitarea celor doi bărbați întrucât fapta nu există.

De asemenea, instanța a respins și acțiunea civilă formulată de Ciprian Stoichin ca nefondată. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. Sursa: Stirile ProTV

Îți recomandăm și:

Facebook Comments