Eroul din Mangalia, condus pe ultimul drum! Românul care a salvat trei oameni de la înec pe litoral a mai trecut pe lângă moarte de câteva ori

Adrian Ciurean eroul salvator
Sursa foto: Facebook/Adrian Ciureanu

Adrian Ciureanu, tânărul erou de pe plaja din Mangalia, care a salvat trei vieți, a fost condus, vineri, pe ultimul drum de familie și de întreg satul Stroești.

Acum s-a aflat că cu o zi înainte de a-şi da viaţa pentru a salva o femeie şi pe copilul acesteia, Adrian Ciureanu a salvat un alt copil de la înec, pe aceeaşi plajă din Mangalia.

Potrivit Libertatea.ro, vecinii lui Adrian Ciureanu, din satul Stroești, judeţul Argeş, au dezvăluit că Adrian a mai trecut pe lângă moarte de câteva ori.

În urmă cu 11 ani, Adrian era pasager într-o mașină alături de mai mulți prieteni, când într-o curbă, şoferul a pierdut controlul maşinii, iar autoturismul s-a răsturnat. Adrian stătea la mijloc, pe bancheta din spate, între doi prieteni. Aceștia au murit pe loc, dar a supraviețuit atunci, mai scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Anii trecuți, în timp ce era în mașină cu fratele său, a mai trecut prin două evenimente rutiere, dar a scăpat de fiecare dată.

Adrian Ciureanu va fi declarat cetățean de onoare

Primarul comunei Mușătești, Constantin Oancea, a declarat pentru Libertatea că va ajuta familia îndoliată cu suma de 1.000 de lei.

Pe de altă parte, la următoarea ședință de Consiliu Local, primarul va supune dezbaterii consilierilor propunerea ca Adrian Ciureanu să fie declarat cetățean de onoare al localității.

Citește și: A salvat două suflete, dar a fost răpus de valurile înalte! Victima salvată s-a făcut nevăzută odată ajunsă la mal

Citește și: Drama tinerei care şi-a văzut soţul salvator înghiţit de valuri în Mangalia: „Fugea în urma salvamarilor transfigurată de durere şi de spaimă“

Adrian Ciureanu şi-a sacrificat în 8 august propria viaţă, pe plaja din Mangalia, pentru a salva o femeie şi pe fiica acesteia din valurile înalte care ameninţau să le înghită. Un gest de sacrificiu pentru o femeie care s-a făcut nevăzută odată ajunsă la mal.

Femeia intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roșu și înotul era interzis.
Şaisprezece oameni au sărit în apă, în ajutor, după ce o femeie a nesocotit pericolul şi a intrat în marea furioasă la Mangalia, împreună cu fiica ei de numai câţiva ani.

Cele două au ajuns tefere la mal, însă un turist care era în concediu cu soţia şi copilul a fost luat de valuri.

Adrian Ciurean, din județul Argeș, se repezise să le salveze, iar când să fie dus şi el pe mal, nu a mai avut putere să se ţină de salvamar şi a fost târât de curenţi în larg.

Modul în care Adrian Ciureanu și-a găsit sfârșitul înghițit de valurile mării după ce a salvat o româncă și pe fiica ei de 9 ani, care au dispărut imediat ce au ajuns la mal, au impresionat până la lacrimi o țară întreagă.

Din solidaritate cu soția acestuia, Alina, cunoscuți și oameni pe care nu i-a văzut niciodată au început să trimită bani în contul de salariu al tinerei.

RO56RZBR0000060019011385, deschis la Raiffeisen Bank, pe numele Alina Felicia Ciureanu.

Facebook Comments