Deputatul PRO România, Octavian Petric, a afirmat în mesajul transmis de Ziua Cutlurii Naționale că este important să ne amintim de misiunea care ne revine de a susține și a promova cultura şi patrimoniului nostru national.
”Astăzi, de Ziua Culturii Naționale și cu ocazia aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului nostru național Mihai Eminescu, este important să ne amintim de misiunea care ne revine de a susține și a promova cultura şi patrimoniului nostru național.
Este un moment de reflecție asupra contribuţiei constante pe care cultura o are în dezvoltarea statului şi a fiecăruia dintre noi în parte. Eminescu și marii creatori români sunt adevărații unificatori ai acestei țări, care au dat contur identităţii naţionale și ne-au ajutat și să ținem capul sus în lume”, a declarat deputatul Octavian Petric.

















































