Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai I a fost adus în România miercuri dimineața, în jurul orei 11.00, cu o aeronavă militară. Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus pe Aeroportul Henri Coandă cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, în care au fost prezenţi membri ai Familiei Regale şi membri ai Casei Majestăţii Sale.
La Aeroportul Henri Coandă au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai familiei regale, reprezentanţi ai Preşedinţei, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii. Între membrii familiei regale se află şi nepotul regelui Mihai, fostul principe Nicolae, care este însoțit delogodnica sa.
Citește și: De neuitat! Momentul în care Regele Mihai a refuzat să dea mâna cu Ion Iliescu – VIDEO
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi dus la Castelul Peleş, iar sâmbătă, 16 decembrie, slujba de îngropare a Regelui Mihai I va avea loc în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.
De ce va fi îngropat Regele Mihai pe întuneric
Regele Mihai va fi înhumat în jurul orei 19.00, sâmbătă, la Catedrală Arhiepiscopala din Curtea de Argeș unde va avea loc o slujbă scurtă de îngropare.
Reprezentanții Patriarhiei susțin că înmormântarea „pe intuneric” are legătură doar cu faptul că iarnă ziua este mai scurtă.
„În legătură cu ora aparent târzie, pentru că s-a comentat că regele e înmormântat pe întuneric, e vorba exclusiv de contextul iernii, ziua e mai scurtă.
Citește și: Ultima fotografie cu Regele Mihai! S-a aflat motivul pentru care nu vor mai apărea alte imagini cu Regele
Nu e niciun impediment din punct de vedere canonic, bisericesc, legat cu punerea în mormânt a cuiva chiar dacă s-a lăsat întunericul.
Nu permiteau condițiile reale o oră mai apropiată de lăsatul întunericului. Nu e nicio problemă din punct de vedere crestin”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
















































