Programul „Rabla Plus” și, mai ales, suma de circa 10.000 de euro oferită ca subvenție pentru achiziționarea unui automobil electric a făcut tot mai mulți români să ia în calcul achiziționarea unui așanumit vehicul Z.E., cu emisii poluante zero.
Un sibian și-a cumpărat o mașină Tesla, iar după 62.000 de kilometri parcurşi spune că este foarte economică. Mașina a fost cumpărată acum 3 ani, iar actualul deputat Mircea Cazan a plătit cât pentru un Mercedes nou. Diferența este că după achiziție a mai plătit numai parcarea, relatează Adevărul.ro.
”Preţul de la Tesla a fost echivalent cu cel al unui Mercedes. Da, nu este o maşină ieftină, dar impozitul pentru maşina electrică este zero, service-ul este gratuit (am fost până acum de două ori la service la Viena, am primit maşină la schimb cât a durat, nu am plătit nimic) şi mai e un avantaj: astăzi, în toată Europa – poate şi toată lumea – încărcarea este gratuită. De când am cumpărat maşina electrică, eu am plătit doar parcarea”, descrie Mircea Cazan, citat de Adevărul.ro.
Deputatul Cazan mai spune că mașina pe care o are e ca tramvaiul. ”Pleacă instantaneu de pe loc, cuplul e incredibil. În 4 secunde ajunge la 100 de km/h. Evident, consumă curent mai mult în astfel de situaţii”.
Deputatul de Sibiu a făcut drumuri lungi prin ţară cu maşina sa electrică: Iaşi -Bistriţa, Sighetu Marmaţiei – Sibiu, dar mai ales Sibiu – Bucureşti.
”Practic, merg cam 400 de km, dar şi asta depinde de viteză, dacă urc sau cobor mai mult. Mergând regulamentar, cam asta e distanţa ce poate fi parcursă cu bateria plină. Când plec de la Sibiu la Bucureşti, ajungând în Capitală mai am o autonomie de aproximativ 150 de km”, exemplifică Mircea Cazan.
Locurile de reîncărcare ale bateriilor maşinilor electrice sunt suficiente, deocamdată.
”De exemplu, oriunde în România este Autoklass, Taverna Sârbului sau Romstal, există staţii de încărcare. La fel, Kaufland şi Lidl au foarte multe locuri de încărcare rapidă. Am mers prin toată ţara fără probleme de reîncărcare”, aminteşte sibianul din locurile utilizate pentru reîncărcarea automobilului electric.
Mașina poate fi încărcată la orice priză, diferența constă în timpul de încărcare. În acest moment, reîncărcarea bateriei nu este taxată, mai notează Adevărul.
Citește și: Povestea fabuloasă a politicianului de origine română intrat în Parlamentul german
Ce preţuri au maşinile electrice în România
Pe piaţa autohtonă, există 10 modele de mașini electrice.
Cel mai ieftin vehicul electric disponibil în acest an este Volkswagen e-Up!. Acesta are un preţ de 25.838 de euro, fapt ce îl poate duce, odată cu bonificaţiile oferite de stat la doar 15.838 de euro (Rabla Plus) sau chiar 14.400 de euro dacă este casat şi un autoturism mai vechi de opt ani, notează Capital.ro.
Pentru această sumă, eventualul cumpărător primeşte un vehicul cu dimensiuni reduse, destinat în special zonelor urbane, cu o putere a propulsorului electric de 60 kW (82 CP) şi o autonomie cuprinsă între 120 km şi 160 km.
Un alt model cu dimensiuni reduse şi cu un preţ relativ redus pentru o maşină electrică este Mitsubishi i-MiEV. Acesta costă 31.200 de euro preţ care scade, în combinaţie cu Rabla Plus, la 21.200 de euro şi chiar 19.750 dacă duceţi la casat un vehicul vechi accesând astfel şi bonificaţia de la „Rabla Clasic”. Maşina are o putere maximă de 49 kW şi o autonomie de maximum 160 km.
Tot în categoria electricelor relativ „ieftine” intră şi Kia Soul EV, model care este comercializat cu un preţ de catalog de 33.665 de euro şi care, după aplicarea subvenţiilor guvrnamentale cumulate poate ajunge la 22.215 euro.

Un preţ apropiat de cele ale i-MiEV sau Kia Soul EV are şi noul Renault Zoe, la o valoare de circa 31.000 de euro. Astfel, cu bonificaţiile „Rabla Plus” şi „Rabla Casic”, noul Zoe cu autonomie de 400 km va costa doar 20.000 de euro.
Cel mai scump model 100% electric existent pe piaţa autohtonă este Mercedes-Benz Clasa B 250 e. Acest vehicul oferă, pe lângă detaliile aferente oricărei clase B de la Mercedes-Benz, plăcerea de a conduce fără zgomot şi, fără emisii poluante.
Maşina este propulsată de un motor electric care dezvoltă 179 CP şi are o autonomie de circa 200 km. Preţul vehiculului este de 39.151 euro dar, după aplicarea tuturor bonificaţiilor, clienţii îl pot achiziţiona cu circa 27.700 de euro.
















































