Americanii tratează coronavirusul cu Remdesivir. Medicamentul ar putea ajunge în România într-o lună.

Medicamentul folosit de medicii americani în tratarea COVID-19 este Remdesivir. Din 125 de cazuri tratate cu acest medicament, doar două persoane au decedat. Potrivit ministrului sănătății, Nelu Tătaru, medicamentul ar putea ajunge în România într-o lună de la omologarea sa în SUA, scrie Libertatea.

„Studiul din America arată 125 de cazuri cu doar două decese la Remdesivir.  Așteptăm să fie acreditat în Statele Unite, apoi să intre în comunitatea europeană şi îl putem prelua şi noi”, a declarat ministrul Sănătății. Ministrul a mai precizat că răspunsul pacienților la Remdesivir este unul pozitiv, „care promite ca și tratament electiv pentru coronavirus”.

Tratamentul cu plasmă, la nivel de studiu

În privința tratamentului cu plasmă, Nelu Tătaru, a precizat că această metodă “este încă la nivel de studiu”. “S-a făcut un protocol de prelevare a plasmei cu centrele de la Timişoara, Iaşi şi Bucureşti. Așteptăm ca şi în comisiile de ATI, Boli Infecţioase, Hematologie să se elaboreze un proiect, un protocol de studiu pe care să-l putem pune în practică, să folosim această plasmă hiperimună la pacienţii critici. Bolnavii în stare critică sunt cei care au cea mai mare nevoie şi pot reacţiona la acea plasmă hiperimună având anticorpii”, a mai spus ministrul sănătăţii.

Remdesivir este un medicament antiviral care a fost dezvoltat pentru infecţia cu virusul Ebola și care nu a fost foarte eficient în infecția cu Ebola, spune Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. “În lupta cu Ebola, Remdesivir nu a fost foarte eficient, însă se pare că e foarte eficace în infecţia cu noul coronavirus”, a arătat Rafila.

Potrivit specialiștilor, Remdesivir este primul medicament care ar putea să fie aprobat ca tratament al cauzei, al infecţiei. Alexandru Rafila menționează că “celelalte medicamente folosite în momentul de faţă sunt mai degrabă implicate în reducerea efectelor infecţiei, cum este Hidroxiclorochina”.

Citește și: Mai mulţi români care veneau din Italia ar fi minţit la frontieră că vin din Germania

Loading...
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Solve : *
18 + 30 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.