Acești angajați vor avea salarii reduse drastic după 1 ianuarie! Gafa uriașă a Guvernului

Mihai Tudose

După 1 ianuarie 2018, angajații part-time vor înregistra pierderi substanțiale ale veniturilor nete, ajungându-se la situația în care salariații cu mai puțin de patru ore pe zi să înregistreze venituri nete negative, potrivit AvocatNet.ro .

Începând de anul viitor, o persoană care lucrează în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial de patru ore/zi, va plăti CAS și CASS de 665 lei, caz în care salariul net va fi de doar 285 de lei.

Situația mai gravă este observată în cazul unui salariat angajat în baza unui contract individual de muncă cu normă parțială de doar două ore pe zi.

În acest caz, salariul brut va fi de cel puțin 475 de lei, iar pentru acest venit se va datora CAS și CASS calculate, de asemenea, salariul minim brut.

Astfel, suma totală a contribuțiilor sociale datorate de acest salariat va fi de 665 de lei, deși salariul brut ar fi, în acest caz, de doar 475 de lei.

Asta ar însemna că angajatul va înregistra un venit net negativ de 190 de lei.

Totuși, parlamentarii urmăresc corectarea acestei situații, prin respingerea Ordonanței de Guvern care obligă angajatorii să achite mai mult pentru contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru salariații plătiți pentru un timp de muncă parțial, scrie AvocatNet.ro.

Proiectul de lege pentru respingerea OG nr. 4/2017 NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Închisoare de până la șase ani pentru neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă

Nereținerea și neîncasarea, reținerea și neplata, respectiv încasarea și neplata, în tot sau în parte, cu intenție, a unor impozite și contribuții va din nou incriminată ca faptă de evaziune fiscală și va fi pedepsită cu închisoarea de la unul la șase ani, potrivit unui proiect de act normativ publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Din vara lui 2015, neplata la timp a impozitelor și contribuțiilor reținute angajaților nu mai este considerată infracțiune și se pedepsește cel mult cu amendă.

Reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite și contribuții va fi din nou considerată infracțiune și se va pedepsi cu închisoarea de la unul la șase ani, potrivit unui Proiect de Ordonanță de urgență lansat joi, în dezbatere publică, de către MFP și care va modifica Legea evaziunii fiscale.

Facebook Comments