Potrivit estimărilor Forbes din urmă cu câțiva ani, averea celei mai bogate femei din România atinge 420-450 milioane de euro.
Este vorba despre Veronica Gușă Drăgan (43 ani), singura fiică a generalului Ştefan Guşă, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei şi personaj-cheie în evenimentele din decembrie 1989, potrivit Business Magazin.
Aceasta a absolvit cursurile Facultăţii de Drept şi a început să lucreze la 22 de ani. Ea s-a căsătorit în 1995 cu Iosif Constantin Drăgan, care avea la acea vreme 78 ani, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România, cel care a înfiinţat grupul Butan Gas.
Deține Grupul Drăgan, care include ButanGas, Fundația Drăgan, tipografia Fed Print, Fundația General Ștefan Gușă, editura Nagard, Universitatea Europeană Drăgan, clinica medicală Veroniki Life și galeria de artă Veroniki Art, potrivit Wikipedia.
La un an de la decesul soțului, ea a decis să mute tot businessul de familie într-o nouă structură, denumită Veroniki Holding SpA.
Astfel, pe lângă Butan Gas (grup industrial cu activități în Italia, Albania, Serbia, Grecia, Bulgaria și România și o cifră de afaceri a Butan Gas România estimată la circa 70 de milioane de euro), din grup face parte acum și Romconstruct Top, companie achiziționată pentru dezvoltarea unui parc eolian în Siliștea, Constanța.

O nouă afacere în 2017
Veroniki Holding, cu investiţii de peste 400 de milioane de euro în ultimii zece ani în Europa, intră pe piaţa de ambalaje din materiale reciclabile din România şi deschide o fabrică în comuna Conteşti, Dâmboviţa, potrivit Mediafax.
Investiţia, în valoare de peste 10 de milioane de euro, extinde domeniul de activitate al grupului, prin producţia de ambalaje tip r-PET pentru industria alimentară din România.
















































