Accident feroviar cumplit în Cluj. Un tren plin cu călători a deraiat, sărind de pe şine

Tren deraiat in dej
Sursa foto: Dejeanul.ro

Trenul InterRegio 1765, Iaşi – Timişoara, a deraiat duminică seară la trecerea peste macazele de ieşire din staţia Dej Călători. Nici pasagerii şi nici personalul feroviar nu au fost răniţi, anunţă CFR Călători.

Potrivit CFR Călători, trenul InterRegio 1765, Iaşi – Timişoara a deraiat la trecerea peste macazele de ieşire din staţia Dej Călători. Pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi.

Călătorii au fost preluaţi de un alt tren care a circulat pe celălat fir de cale ferată, după verificarea gabaritului şi avizul de liberă trecere al celor de la CFR Infrastructură.

”Echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului pentru repunerea vagoanelor pe şine şi pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă. Conducerea Sucursalei Regionale Cluj se află, de asemenea, la locul evenimentului şi cercetează circumstanţele în care a avut loc deraierea”, arată sursa citată.

Măsurile operative au ca principal scop reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă”, anunţă CFR într-un comunicat.

Citește și: Tragediile pe șosele se țin lanț. O mama a fost ”decapitată” în urmă unui accident cumplit. Ce s-a întâmplat cu copilul de 8 luni care era în mașină

Vedeți mai multe fotografii pe Dejeanul.ro

Facebook Comments