Un număr de 12 judeţe s-au aflat joi dimineaţă sub cod galben de ceaţă, vizibilitatea fiind redusă local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
Zilele viitoare, vremea va fi în general închisă, iar temperaturile vor continua sã scadă în cea mai mare parte a țării.
Potrivit ANM, vântul va sufla cu putere în aproape toate regiunile, inclusiv în Capitală. Aria ploilor se va extinde dinspre vest și va cuprinde majoritatea zonelor, iar la munte, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte.
Vineri, începând din a doua parte a zilei, în vestul, nordul și centrul țării, cerul va fi noros și va ploua, în general slab cantitativ.
Vântul va prezenta intensificări temporare, îndeosebi la munte și în regiunile nordice, nord-vestice și centrale.
Sâmbătă, vremea se va răci din nou, iar ploile slabe vor cuprinde toate regiunile. Vântul va fi mai intens la munte şi în vestul ţării.
Meteorologii spun că la Polul Nord am putea avea mai repede decât de obicei în această toamnă așa-numita „rupere a vortexului polar”, un fenomen care aruncă aerul rece de deasupra polului către Europa, inclusiv România, relatează Realitatea.net.
„Vortexul polar este o zonă deasupra Polului Nord, ca un râu de aer care curge cu o viteză foarte mare, un jet atmosferic care ține aerul foarte rece deasupra Polului. Dacă vortexul nu reușește să țină concentrat acolo aerul foarte rece, avem pătrunderi de aer rece în emisfera nordică, deci și în Europa și România bineînțeles poate fi afectată”, a explicat la Realitatea TV climatologul Roxana Bojariu, de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Specialistul ANM a explicat că aerul rece se revarsă asupra zonelor joase din Europa atunci când vortexul polar slăbește în intensitate și se rupe în mai multe bucăți.
Astfel de episoade sunt sub-lunare, ele se pot totuși repeta, iar pe baza lor meteorologii pot face o predicție cu privire la răcirea vremii pe un interval de maxim 3 săptămâni.
„Ruperele dese ale vortexului pot da anumite caracteristici ale iernii care urmează”, a atras atenția climatologul. Influența vortexului polar asupraclimei se manifestă cel mai clar în perioada iernii, însă și toamna poate aduce valuri de aer rece.
Potrivit expertului meteo, intensitatea unor fenomene este mult mai mare decât erau înregistrate cu decenii în urmă.
„Vorbim de schimbarea climei, trebuie să ne adaptăm. Este o schimbare a modului în care se transferă energia, acum se face cu mai multă intensitate”, a declarat Roxana Bojariu la Realitatea TV.


















































