Un document rar din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pe care www.realitatea.net îl prezintă, scoate la iveală modul în care era descrisă activitatea Regelui Mihai I, în perioada exilului, de către cei însărcinaţi să ofere astfel de informaţii structurilor statului comunist român
După instaurarea regimului comunist în România, care a succedat Monarhiei, s-a format temuta Securitate, aşa cum este cunoscută structura de informaţii care a existat în perioada 1948-1989.
Securitatea a acţionat pe mai multe planuri, referitor la familia regală, conform mărturiilor, precum dirijarea informatorilor în încercarea compromiterii Regelui Mihai şi a Familiei Regale şi presiuni asupra unor persoane sau instituţii internaţionale spre a nu mai acorda sprijin acţiunilor Regelui.
Astfel, imediat după ce Regele Mihai I a fost nevoit să abdice (30 decembrie 1947) şi să plece în exil, în Elveţia, a fost întocmit dosarul cu numărul 6096, care conţine aproape toată urmărirea informativă a membrilor Familiei Regale a României. Aproape toată, fiindcă, potrivit celor care au studiat dosarul, există şi o ruptură de câţiva ani.
Totuşi, nu toate documentele cu referire la Regele Mihai sau la Familia Regală se regăsesc în dosarul 6096.
www.realitatea.net a descoperit, căutând în sutele de pagini puse la dispoziţia celor interesaţi de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, o notă informativă datată 28 iunie 1967 şi clasificată ca „Strict secret”.
În acea notă informativă, pe care o transcriem ad literam, o sursă relatează următoarele lucruri despre Regele Mihai, care la acel moment avea 47 de ani: „Nu posedă nici o avere personală deoarece ex-regele Carol nu a făcut un testament, iar procesul de succesiune a fost pierdut de Mihai”
Sursa continuă însemnările: „Pe plan comportamental, se pare că Mihai nu se agită deloc ci se ocupă doar de slujba lui şi de educarea celor patru fete ale sale. Se pare că le învaţă să iubească pe români şi România. Nu mai are nici o speranţă să revină în ţară”.
Citește mai mult și vezi documentele pe www.realitatea.net


















































