Își va înmormânta singur fiica! Prima declarație a lui Marius Țeicu după moartea fiicei sale: „Nu a mai putut…”

Sursa foto: wowbiz

Devastat de durere după  moartea fiicei sale, Marius Țeicu a găsit puterea de a transmite câteva cuvinte celor care s-au gândit în aceste momente la familia sa.

“A revenit boala. Aşa se întâmplă şi, din păcate, corpul ei nu a mai putut. N-a mai putut să suplinească ce trebuia să fie şi s-a dus încet. Sfârşitul a venit fulgerător”, a mărturisit Marius Ţeicu pentru Ştirile Kanal D.

Compozitorul îşi va conduce fiica astăzi, pe ultimul drum. Colegii nu îi vor putea fi alături. Sunt cu toţii la Amara, la un festival unde ar fi trebuit să fie şi el, scriu cei de la Observator.

Fiica lui Țeicu a murit după opt luni de chin și luptă cu o maladie gavă!

Patricia, era grav bolnavă din 2015, însă în ultima perioadă situația ei s-a agravat.

Patricia a trecut prin cea mai cumplită perioadă din viața ei! A stat pe un pat de spital aproape opt luni și a slăbit în jur de zece kilograme! Tratamentele chinuitoare cu citostatice au slăbit-o, iar, la un moment dat, organismul ei a fost grav afectat”, au dezvăluit surse, citate de o televiziune din România, potrivit Antena3.ro.

Patricia Ţeicu suferise un transplant medular şi, în luna martie, mărturisea încrezătoare că a învins boala.

“Am renăscut. Mă rog în fiecare zi și le mulțumesc oamenilor. În fiecare dimineață. Primul lucru e să-i iau la rând și să le mulțumesc: începând cu Dumnezeu și toți oamenii care m-au ajutat. Sunt alt om, ți se schimbă prioritățile”, spunea Patricia Ţeicu, într-o emisiune TV, potrivit spynews.ro.

Citeste si: Ultimul mesaj postat de fiica lui Marius Ţeicu pe Facebook! ”Am nevoie de ajutorul vostru! Iți va sfâsia sufletul”

Patricia s-a stins din viață la 41 de ani și a lăsat în urmă doi copii orfani. Ea a descoperit în 2015 că suferă de o boală cumplită: leucemie.

Facebook Comments