Copil de 4 ani sfârtecat de un câine de luptă. Animalul i-a secţionat laringele şi traheea

Un copil de numai 4 ani dintr-un cartier al oraşului maramureşean Sighetu Marmaţiei a avut parte de un sfârşit tragic. Câinele unchiului său, care venise în vacanţă din Italia, l-a atacat şi l-a omorât pe loc.

Martorii la incident, locuitori ai Cartierului Iapa, spun că stăpânul animalului, chiar unchiul copilului, avea câinele doar de două luni. Venise acasă în vacanţă cu tot cu animalul care este înregistrat şi vaccinat în Italia.

Doar o clipă de neatenţie a fost necesară pentru ca bestia să se repeadă la copilul care n-a mai avut nicio şansă.

Cel care a văzut atacul a fost un vecin. Acesta a sunat de urgenţă la 112 să ceară ajutor. Au încercat degeaba bunicii copilului să-l scoată din colţii animalului pe copil, în zadar.  Cel mic era lăsat în grija lor de mama care se află la muncă în Anglia.

Citește și: O mamă a fost întrebată de profesori de ce a întârziat fiica ei la școală. Răspunsul ei este genial 

Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, Ioana Cătană, câinele i-a secţionat copilului laringele şi traheea, decesul survenind pe loc, notează infomm.ro.

O clipă de neatenție….este esența!! Intr-o clipă de neatenție te calcă trenul ,masina …inchizi animalul ,pazesti copilul !!!! Stai dracu cu ochii pe el !!! Lumea este plina pana si de pedofili…pe aia nu-i închide nimeni!”, a comentat utilizatoarea de Facebook Mireille Mirela. 

Citește și: Ce a postat Pomohaci pe Facebook în plin scandal sexual. Reacțiile nu au întârziat să apară: Nu vă judec, dar prin postările astea… 

„Acest câine chiar are un stăpân și acesta este vinovatul, nu animalul. Pacat ca inca un copil din cauza adulților iresponsabili piere. Dumnezeu să îl odihnească pe acest ingeras, vinovatul nu stiu dc vreo pedeapsa e îndeajuns ptr drama„, este de părere Georgeta Broasca. 

Totuși, unii internauți au sărit in apărarea animalului, si spun că acești câini sunt agresivi doar dacă așa sunt dresați.

Citește și: Scandalul alimentelor. Fanta cu mai puţin suc de fructe, Milka cu mai multe E-uri în magazinele din România 

„Am si pitbull si am si un AMSTAF , care absolut niciodata nu s-au repezit nici la copii nici la adulti ! Ei ataca doar daca sunt antrenati sa faca asta. Vina este a unchiuletului…care vrea sa aibe caine de lupta.
Uneori, mi-as dori sa fie si fetele mele mai… rele cu strainii care intra in curte. Aiurea, dau din coada si se reped la pupat si lins pe fata…Cica, am caini de paza…”, este de părere un alt internaut.

Câini de pază şi luptă

Amstaff-ul este prescurtarea de la American Staffordshire terrier, un caine de inaltime medie a caror origini le are in Anglia. In prima parte a secolului 20 a fost acceptat de catre American Kennel Club ca American Staffordshire terrier. A nu se confunda cu Staffordshire Bull Terrier. In Anglia este folosit pentru paza, lupta si ca animal de companie.

Citește și: Lovitura grea pentru Kelemen Hunor, după declarațiile împotriva României 

Aceasta rasa are la baza rasele White terrier, Fox terrier si Black Terrier. Cele mai mari diferente fata de aceste rase sunt culoarea si agresivitatea. Au inceput sa-si gaseasca drumul spre America inca din anul 1870 unde la inceput au devenit cunoscuti ca Pit dog si Pit Bull Terrier, apoi ca American Bull Terrier si mai tarziu Yankee Terrier.

Numele rasei a fost revizuit în anul 1972 la American Staffordshire Terrier pentru a se distinge de ruda sa din Anglia, notează infomm.ro.

 

Facebook Comments