Miracol? Imaginile au fost publicate abia acum! Ce a apărut pe cer în timpul funeraliilor Regelui Mihai!

Funeraliile Regelui Mihai vor intra în rândul momentelor istorice, fiind una dintre cele mai impresionante ceremonii de înmormântare ale unei personalități din România.

16 decembrie, zi puternic încărcată emoţional, va rămâne în istorie ca ziua în care Regele Mihai l a fost condus pe ultimul drum de rude, reprezentanţi ai caselor regale din întreaga lume, dar şi de sute de mii de români, care au ieşit în stradă în acea tristă zi.

În momentul în care convoiul funerar a plecat de la Patriarhia Română, cei prezenţi la funeraliile Regelui Mihai I au putut observa că pe cer a apărut soarele. Până la ora respectivă a fost înnorat.

Însă în momentul în care Majestatea Sa traversa Bucureştiul, cerul s-a înseninat, scrie Cancan.ro.

Miracol sau coincidenţă? Pările sunt împărţite! Regele Mihai a fost înmormântat lângă Regina Ana, femeia alături de care a trăit 68 de ani. În jurul catedralei, au fost prezente 16.000 de persoane.

Moment neașteptat în timpul călătoriei sicriului cu trenul regal

Pe de altă parte, în timp ce trupul neînsuflețit al Maiestății sale se afla în Trenul Regal, în drum spre Curtea de Argeș, un lucru neașteptat s-a petrecut.

Pe cer, câteva avioane ale Aeroclubului au însoțit Trenul Regal preț de câteva minute, în semn de ultim omagiu adus Maiestății Sale, care în tinerețe, iubea pilotajul, profesie pe care, după cum mărturisea într-un interviu, n-o uitase nici după vârsta de 90 de ani, scrie Click.ro.

Piloții au survolat deasupra trenului, pe distanța Răcari-Titu, după ce au aflat că nimeni nu a considerat necesar ca măcar o aeronavă să prezinte un omagiu Regelui Mihai, relatează România Liberă.

Cu decenii în urmă, Maiestatea Sa fusese ca un mentor pentru numeroși tineri piloți și a fost un activ susținător al activității Aeroclubului, instituție care este aproape de-o seamă cu Regele Mihai.

Aeroclubul a fost înființat în 1920, la inițiativa prințului George Valentin Bibescu, fiind pe atunci denumit Aeroclubul Regal al României (ARR). Din 1936, acesta a devenit Federația Aeronautică Regală a României (FARR), iar din 1940, Federația Aeronautică Română (FAR), informează sursa citată.

Facebook Comments