Anunț de ultimă oră! Vin ploile și ninsorile! Zonele care vor fi afectate

ninsoare

Meteorologii avertizează că vremea se schimbă începând de miercuri la nivelul întregii țări.

Începând de miercuri după-amiază, la nivelul întregii ţări, se vor înregistra ploi slabe, iar la munte e posibil să fie lapoviță și ninsoare, a declarat meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Mihai Timu.

Temperaturile vor rămâne apropiate de cele normale, înregistrându-se între 8 și 16 grade Celsius, însă ploile vor cuprinde aproape toate regiunile, iar la munte sunt posibile ninsori.

„Vom avea ploi de mâine (miercuri – n.red.) seară, până joi seara, însă vor fi slabe – trec dinspre sud-est către centru şi nord-vest. O să fie aspect închis în toată ţara. Nu sunt cantităţi mari de apă. Poate prin sud-vest se vor atinge 15-20 de litri pe metrul pătrat, ceea ce înseamnă puţin.

De miercuri după-amiază, ploile încep în sud-vest, apoi de miercuri noapte spre joi în vest şi în sud – Banat Crişana, Oltenia, Muntenia -, iar pe parcursul zilei de joi, în mare parte din ţară.

Temperaturile rămân apropiate de normal, între 8 şi 16 grade, la nivelul întregii ţări. De asemenea, e posibil să fie lapoviţă şi ninsori în vestul Meridionalilor”, a declarat pentru MEDIAFAX meteorologul de serviciu Mihai Timu.

Potrivit sursei citate, în Bucureşti, ploile vor apărea începând de miercuri noapte şi vor continua şi joi.

„Temperaturile rămân apropiate de normal, între 8 şi 16 grade, la nivelul întregii ţări. De asemenea, e posibil să fie lapoviţă şi ninsori în vestul Meridionalilor”, a mai precizat meteorologul.

Citește și: Veste bună pentru toţi angajaţii: Câte zile libere vom avea de Crăciun şi Revelion

Prognoza meteo pentru următoarele luni:

ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie) a publicat prognoza pe următoarele luni.

Astfel, meteorologii susţin că în luna noiembrie temperaturile vor fi cuprinse în limita specifică acestei perioade, cu o medie multianuala a lunii de 3,8 grade.

Cu toate acestea, se vor înregistra şi temperaturi mai ridicate faţă de normă specifică perioadei, în special în zonele de sud şi vest ale ţării. Va ploua însă mai mult decât de obicei.

În luna decembrie, temperaturile, de asemenea, nu se vor diferenţia prea mult faţă de cele aflate în normele perioadei, de -0,8 grade Celsius. În zonele de centru, est şi sud est va ninge abundent, mai mult decât de obicei, anunţa meteorologii.

Anul 2018 va debuta cu ger şi temperaturi mai scăzute decât media normală perioadei, în nordul şi centrul ţării, în timp ce în celelalte regiuni, se vor înregistra temperaturi normale perioadei.

Ninsori abundente se vor înregistra în centrul şi vestul ţării, în celelalte regiuni precipitaţiile menţinându-se în normalul perioadei.

Facebook Comments