Interlopul român Ioan Clămparu, poreclit “Cap de porc”, considerat a fi unul dintre cei mai mari traficanți de femei din lume, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 25 de ani de închisoare. Decizia instanţei nu este definitivă.
Instanța a decis, luni, aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare şi plata a aproximativ 50.000 de lei, contopind trei pedepse definitive aplicate bărbatului pe care le-a primit în România, Spania şi Italia.
Tribunalul Alba a judecat o acţiune introdusă de Ioan Clămparu, în luna ianuarie 2017, prin care a solicitat contopirea pedepselor din România şi Spania: 11 ani şi 8 luni, respectiv 20 de ani de închisoare, potrivit News.ro.
În timpul procesului de la Alba Iulia, magistraţii au descoperit faptul că Ioan Clămparu avea o altă condamnare de 18 ani de închisoare, primită în 2008, în Italia.
Decizia Tribunalului poate fi contestată al Curtea de Apel în termen de 3 zile de la comunicare.
În prezent, Ioan Clămparu este închis la Penitenciarul de maximă Siguranţă din Aiud.
Condamnare de 30 de ani pentru proxenetism în Spania
Ioan Clămparu, considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri interlopi, a fost adus în România, în aprilie 2015, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare, având şi o pedeapsă de 13 ani închisoare dispusă în 2011, de instanţa supremă.
Clămparu a fost condamnat, în Spania, în februarie 2012, la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism – pedeapsa maximă solicitată de procurori – de o instanţă din Madrid, însă acesta a atacat decizia şi a obţinut o pedeapsă de 20 de ani.
În februarie 2011, Ioan Clămparu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsă, la 13 ani de detenţie, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii.
În septembrie 2011, Ioan Clămparu a fost prins în Spania, după ce fusese căutat de autorităţile judiciare române de opt ani.
Milioane de dolari din crimă organizată
Grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea anchetei declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el, se arăta în rechizitoriul DIICOT.
La începutul lunii iulie 2011, peste 100 de persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni globale de amploare a Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii, pe lista de căutări fiind şi românul Ioan Clămparu, suspectat de trafic de persoane. Anchetatorii au vizat 29 de ţări şi 450 de persoane suspectate de infracţiuni precum crime, pedofilie sau trafic de droguri, mai notează News.ro.

















































