Un tânăr român a fost bătut cu bestialitate în Italia şi abandonat la spital: ”Şi-a pierdut memoria şi nu ştie cine este”

ambulanza italia
Sursa foto: Pixabay.com

Un tânăr de 31 de ani, din Vaslui, a ajuns în stare gravă la un spital din Milano după ce a fost bătut cu bestialitate şi şi-a pierdut memoria. Este internat într-un spital din Milano iar mama sa cere ajutor pentru a-l aduce acasã.

Andrei Ungurenaşu este din satul Secuia, comuna Muntenii de Jos din judeţul Vaslui. Necauzurile lui au început joi, 15 februarie, atunci când a plecat înapoi la muncă în Spania, acolo unde muncea alături de câţiva români pe un şantier, scrie Vremea Nouă.ro

Andrei a plecat cu un autocar spre Spania, iar la un moment dat, în timp ce se afla în Milano (Italia), i s-a făcut rău, iar şoferul autocarului a sunat la 112.

Bătut până și-a pierdut cunoștința într-un depozit! 

Tânărul din Vaslui a ajuns la spital, acolo unde a rămas internat, fiind tratat pentru o criză de epilepsie.

„Ne-a sunat şi ne-a zis că este bine, că a ieşit din spital şi că încearcă să ia legătura cu agenţia cu care plecase. Nu a reuşit şi a zis că încearcă să ajungă cu un şofer de TIR. El l-a lăsat, însă, într-o benzinărie.

De acolo nu mai ştim nimic de el. Cred că s-a rătăcit. Săracul, străin, n-o fi ştiut ce să facă… Am înţeles, apoi, că pe timpul nopţii s-a adăpostit într-un depozit. L-au găsit nişte paznici, care l-au bătut aşa de rău că acum nu mai judecă.

Nu mai avea nici chiloţi pe el, nimic. Plecase cu o geantă de haine, mâncare, două telefoane…”, a declarat Ana Lepădatu, mama lui Andrei, pentru jurnaliştii de la vremeanoua.ro.

Andrei Ungurenasu
Sursa foto: Vremea Noua

Urmează să fie externat, dar nu are nimic și nici unde merge! 

Femeia a mai povestit că Andrei şi-a pierdut memoria şi că urmează să fie externat din spital.

„Este la spital, nu mai are nimic, nici haine, nici telefoane. I-a fost afectat creierul. Si-a pierdut memoria, aiureste”, spune femeia.

Mama lui Andrei a explicat că a fost la Poliţia din Vaslui şi a cerut ajutor, însă a fost îndrumată să sune la Consulatul României din Milano.

„Am sunat si mi-a zis sã le trimit ceva scris. Am fost la o rudã si am trimis. Acum astept sã îmi rãspundã.

Mã rog la Dumnezeu sã nu-l dea în drum în seara asta (n.r. asearã, 21 februarie), cã nu are pe nimeni si în starea în care este nu stiu ce se va alege de el. Suntem disperati toti.

Nu stim cum o sã-l aducem acasã, cã el nu are cum sã vinã singur, are nevoie de un însotitor, eu sunt bolnavã, nu stiu nici eu dacã o sã rezist pe drum. Efectiv nu stim cum sã procedãm”, a spus femeia.

Ajută dacă poți! 

Pentru oricine are posibilitatea sã o ajute, mama poate fi contactatã la numãrul de telefon 0731.192.506.

Facebook Comments